Dezinformare pe TikTok în care premierul Bolojan anunţă intrarea României în război. Reacția MAI: „O acțiune de manipulare intenționată a opiniei publice”

0
5
dezinformare-pe-tiktok-in-care-premierul-bolojan-anunta-intrarea-romaniei-in-razboi.-reactia-mai:-„o-actiune-de-manipulare-intentionata-a-opiniei-publice”
Dezinformare pe TikTok în care premierul Bolojan anunţă intrarea României în război. Reacția MAI: „O acțiune de manipulare intenționată a opiniei publice”

Ministerul Afacerilor Interne semnalează existența unei campanii de răspândire a unor informaţii false, prin care sunt prezentate ca fiind veritabile clipuri realizate cu ajutorul programelor de inteligenţă artificială din care reiese că premierul lie Bolojan anunţă intrarea României în război începând cu luna septembrie 2025. 

Fake news care circulă în mediul online FOTO: captura Tiktok

„Aceste clipuri sunt false și fac parte dintr-o acțiune de manipulare intenționată a opiniei publice. Prim-ministrul României nu a susținut astfel de declarații, iar România nu intră în război. Această informare este parte a măsurilor MAI pentru identificarea și combaterea campaniilor de dezinformare care afectează încrederea în instituțiile statului și în oamenii care își fac datoria cu seriozitate. Vă încurajăm să verificați sursele și să nu distribuiți conținut neverificat”, a transmis MAI, pe FB.

Evaluarea rezervei operaționale în Sibiu și Mureș

Potrivit MApn, Statul Major al Apărării organizează, în perioada 15-19 septembrie, în județele Sibiu și Mureș, exercițiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare – MOBEX SB-MS-25.

Exercițiile de acest tip se desfășoară periodic și au ca scop verificarea completării cu personal și tehnică a unităților militare, precum și consolidarea coeziunii între rezerviști și militarii în activitate.Rezerviștii cu domiciliul în județele Sibiu și Mureș, ce vor fi convocați la unitățile MApN la care sunt arondați, vor participa, timp de o zi, la activități specifice de pregătire.

În cele două județe, activități similare s-au desfășurat anterior  în anul 2012, iar cele mai recente exerciții de mobilizare au avut loc în mai 2025 în județele Teleorman, Giurgiu și Olt.Exercițiul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și a Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Rezerviștii vor fi convocați prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Activitățile legate de evaluarea autorităților locale și a operatorilor economici din județele Sibiu și Mureș sunt organizate și coordonate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.Oportunitățile de documentare pentru reprezentanții mass-media vor fi comunicate în timp util.

„Pentru a evita dezinformarea și știrile false care ar putea fi răspândite în legătură cu aceste activități, reiterăm că astfel de exerciții au caracter de rutină și recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale

Pe platforma InfoRadar a MApN pot fi consultate informații referitoare la încercări anterioare de inducere în eroare a publicului pe subiecte similare”, a mai transmis MApN.