
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis amânarea aplicării taxelor vamale pentru importurile auto în relațiile cu Mexicul și Canada, pe fondul solicitărilor industriei de profil, a comunicat miercuri seară Casa Albă.
”Pot confirma, președintele m-a trimis cu un comunicat, vrea să vă transmit că am discutat cu principalii producători auto, am stabilit să acordăm o exceptare de o lună, tarifele vor intra în vigoare pe 2 aprilie, dar, la solicitarea companiilor și în virtutea Acordului cu Mexicul și Canada (USMCA), președintele le acordă o derogare de o lună pentru a nu fi dezavantajați economic”, a declarat, într-o conferință de presă, Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Președinției SUA.
Oficiali din cadrul Administrației de la Washington s-au întâlnit miercuri cu managerii companiilor Ford Motor, General Motors și Stellantis NV. Producătorii auto au cerut amânarea aplicării tarifelor comerciale în relațiile cu Mexicul și Canada, au declarat surse citate de grupul media Bloomberg.
Donald Trump a anunțat marți taxe vamale de 25% asupra importurilor din Canada și Mexic, precum și tarife suplimentare de 10% impuse Chinei. Premierul canadian în exercițiu, Justin Trudeau, a catalogat ”stupidă” decizia președintelui Trump și a impus tarife simetrice, iar Mexicul analizează opțiunile de ripostă.
”Statele Unite au lansat un război comercial împotriva Canadei. În același timp, Administrația SUA încearcă să aibă relații bune cu Rusia, pentru a-l mulțumi pe Vladimir Putin, aliniindu-se cu un dictator criminal. Noi am mai fost în situații dificile, dar am supraviețuit. Americanii își vor pierde locurile de muncă, vor plăti mai mult pentru legume, carburanți, mașini și locuințe”, a reacționat Trudeau, anunțând taxe vamale simetrice în relația cu SUA.
De altfel, Trudeau a respins solicitările lui Donald Trump privind cedarea de către Canada a suveranității către Statele Unite. “Nu se va întâmpla niciodată, nu vom fi al 51-lea stat american”, a subliniat premierul canadian.
În contextul escaladării disputelor, Trump a avertizat că ar putea aplica tarife comerciale suplimentare Canadei. Donald Trump l-a ironizat din nou pe premierul canadian, numindu-l ”guvernator”, pe fondul apelurilor în sensul cedării suveranității Canadei.
”Vă rog să îi explicați guvernatorului canadian Trudeau că, dacă aplică tarife de ripostă Statelor Unite, taxele noastre impuse pe bază de reciprocitate vor crește imediat cu aceeași cotă. Canada nu le permite băncilor americane să facă afaceri pe teritoriul său, dar băncile canadiene au inundat piața americană. Pare corect acest lucru?”, a reacționat Trump.
Fotp: Profimedia
Citește și:
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una …