Donald Trump consideră că Statul Islamic a fost înfrânt în Siria și ordonă retragerea trupelor americane din această țară

donald-trump-considera-ca-statul-islamic-a-fost-infrant-in-siria-siordona-retragerea-trupelor-americane-din-aceasta-tara

Președintele SUA, Donald Trump, a ordonat retragerea trupelor americane staționate în Siria, considerând că și-a atins obiectivul: „înfrângerea“ grupării Stat Islamic în această țară devastată de război, relatează AFP.

„Este o retragere totală“ care se va produce cât de repede este posibil, a precizat, miercuri, pentru AFP un responsabil american sub protecția anonimatului. El a spus că această decizie, care ar putea avea consecințe importante în regiune, în special pentru combatanții kurzi, a fost luată marți.

Aproximativ 2.000 de militari americani sunt desfăşuraţi în prezent în nordul Siriei – în principal forţe speciale prezente cu scopul de a lupta împotriva Statului Islamic şi de a antrena forţe locale în zone recucerite de la jihadişti.

„Am învins gruparea Stat Islamic în Siria, singurul meu motiv de a fi prezenți acolo în timpul președinției Trump“, a scris pe Twitter președintele american, care și-a exprimat de mai multe ori dorința „să aducă trupele acasă“.

Casa Albă a fost evazivă în privința calendarului retragerii, limitându-se să declare, fără precizări numerice, că plecarea soldaților americani a început.

„Campania contra Statului Islamic nu s-a încheiat“, a subliniat, la rândul său, Pentagonul, pe un ton mai nuanțat decât anunțul prezidențial, precizând că nu va da niciun detaliu, din motive de securitate.

Nicio informație nu a fost comunicată în legătură cu impactul acestei decizii asupra campaniei de lovituri aeriene dusă în Siria de la finalul anului 2014.

Sursa foto: Successtory.com

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here