Două atacuri în masă au zguduit China, în doar o săptămână. Comentariile populaţiei au fost cenzurate rapid de autorităţi

0
2
doua-atacuri-in-masa-au-zguduit-china,-in-doar-o-saptamana.-comentariile-populatiei-au-fost-cenzurate-rapid de autoritati
Două atacuri în masă au zguduit China, în doar o săptămână. Comentariile populaţiei au fost cenzurate rapid de autorităţi

În doar o săptămână, în China au avut loc două atacuri în masă, cei doi agresori ucigând şi rănind mai multe persoane la întâmplare. În mediul online au fost lansate discuţii cu privire la faptul că tot mai mulţi chinezi suferă de depresie şi însigurare, cenzurate rapid de guvern.

Un tânăr chinez de 21 de ani a ucis la întâmplare 8 studenţi. Foto arhivă

Ultimul incident a avut loc sâmbătă, la un colegiu profesional din estul Chinei, unde un fost student, înarmat cu un cuţit, a omorât opt persoane și a rănit alte 17, provocând o nouă analiză asupra acestui fenomen, la câteva zile după cel mai mortal atac din țară din ultimul deceniu.

Atacul cu cuțitul de sâmbătă a avut loc la Colegiul Vocațional de Arte și Tehnologie Wuxi din Yixing, parte a orașului Wuxi din provincia estică Jiangsu, iar agresorul, un tânăr în vârstă de 21 de ani, a fost arestat la fața locului, potrivit poliţiei locale.

Tot sâmbătă, autoritățile din orașul Zhuhai, situat în sudul Chinei, au anunțat că au pus sub acuzare un bărbat în vârstă de 62 de ani care, în noaptea de luni spre marți, ar fi intrat cu mașina în mulțimea din fața unui stadion sportiv, omorând 35 de persoane și rănind 43.

În ambele cazuri, suspecții au recurs la violențe extreme împotriva unor trecători care nu aveau nicio legătură cu probleme lor, după ce au suferit o pierdere economică. De la începutul acestui an, în China au fost înregistrate cel puțin alte șase atacuri cu cuțitul asupra mai multor persoane.

Crimele au declanșat o discuție, rapid cenzurată, cu privire la sănătatea mintală în China, la tensiunile tot mai profunde pe măsură ce a doua cea mai mare economie a lumii încetinește și la întrebarea dacă tinerii se vor afla într-o situație mai proastă decât generațiile dinaintea lor, care au beneficiat de dezvoltarea rapidă a Chinei.

În cazul atacului de sâmbătă, poliția din Wuxi a declarat că tânărul de 21 de ani, fost student la instituţia unde a avul loc agresiunea, era supărat că nu și-a primit certificatul de absolvire, că a picat un examen și că indemnizaţia sa de stagiu era sub aşteptări.

„Conform investigațiilor preliminare, suspectul a atacat alte persoane după ce a picat un examen și nu și-a primit certificatul de absolvire, precum și pentru că era nemulțumit de indemnizația sa de stagiu”, a declarat Biroul de securitate publică din Yixing.

Potrivit Reuters, a două zi după incident, mai mulţi studenţi şi-au făcut bagajele şi au părăsit campusul universitar.

Qu Weiguo, profesor la Universitatea Fudan, a declarat că recentele cazuri de „răzbunare fără discernământ împotriva societății” din China aveau unele caracteristici comune: suspecți dezavantajați, cu probleme de sănătate mintală, care credeau că au fost tratați nedrept și care simțeau că nu au altă cale de a se face auziți.

„Este important să se stabilească o rețea de siguranță socială și un mecanism de consiliere psihologică, dar pentru a reduce la minimum astfel de cazuri, cea mai eficientă cale este deschiderea unor canale publice care pot monitoriza și expune utilizarea puterii”, a postat Qu Weiguo pe platforma chineză de socializare Weibo, imediat după incident.

Până duminică după-amiază, mesajul său, însă, a fost eliminat de cenzură. De asemenea, poliţia a îndepărtătat toate buchetele de flori depuse la universitatea unde a avut loc atacul, încercând parcă să şteargă orice amintire legată de el.

În ultimul an, subiectele de discuție online cele mai frecvente au pus accentul pe optimismul diminuat din China cu privire la o schimbare în ceea ce privește locurile de muncă, veniturile și oportunitățile. Unul dintre acestea a luat amploare în vară, sub topicul „Perioada de gunoi a istoriei”, acesta devenind o prescurtare pentru disperarea economică.