Efectul noului TVA în imobiliare, conform Dan Șucu: „Este ca un perete în fața autostrăzii”

0
1
efectul-noului-tva-in-imobiliare,-conform-dan-sucu:-„este-ca-un-perete-in-fata-autostrazii”
Efectul noului TVA în imobiliare, conform Dan Șucu: „Este ca un perete în fața autostrăzii”

Afaceristul Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert și Rapid, printre altele, și investitor în imobiliare, atrage atenția asupra faptului că persoanele care au dat un avans de 5% pentru case vor plăti în plus 16.000 de euro, din cauza majorării TVA la 21%. Piața imobiliară din București și împrejurimi înregistrează o scădere de 4,3% în primul trimestru al anului. În Capitală, vânzările de locuințe au scăzut cu 5,4%, în timp ce în Ilfov au crescut cu 2,4%, potrivit Profit.ro, preluat de Adevărul.

„Piața se împarte pe segmente de clienți în trei categorii: good, better și best, adică primul preț, prețul mediu și prețul înalt. Zona de sus va fi afectată cu două puncte procentuale. Vorbesc de București, unde zona de preț high-end începe cu 4.000 de euro/metru pătrat și care va fi afectată cu 2% suplimentar.

E rău, dar nu e groaznic. În zona de preț cuprinsă între 1.800 și 4.000 de euro/metru pătrat, care reprezintă peste 60% din total, un apartament cu două camere de minim 70 de metri pătrați construiți, cu greu s-ar încadra la sub pragul de 120.000 de euro, până la care TVA era de 9%. Pragul tocmai crescuse de la 5% la 9% în 2024.

La 100.000 de euro, diferența este de 16.000 de euro

Problema noastră este că TVA-ul este mărit succesiv de la 5% la 9% și acum la 21%, într-o perioadă de nici doi ani de zile. Sunt mulți oameni care încă își construiesc casa, au dat un avans de 5% și din cauza tuturor întârzierilor birocratice din primării, se trezesc că la finalizare o să plătească un TVA de 21%. La 100.000 de euro, diferența este de 16.000 de euro. Orice lucru care afectează clientul, afectează și dezvoltatorul și afacerea. Nu este o scădere de vânzări, este ca un perete pus în fața autostrăzii”, a spus  Dan Șucu, pentru Profit.ro.

Șucu, novice în imobiliare

Dan Șucu, proprietarul producătorului de mobilier Mobexpert, a intrat puternic pe piața imobiliară în 2023 alături de dezvoltatorul imobiliar Redport Capital, deținut de avocatul Cosmin Savu-Cristescu și Meta Estate Trust. Împreună au cumpărat un teren de 4,4 hectare lângă Petrom City pe care vor să construiască 1.000 de apartamente.

De asemenea, au mai cumpărat două terenuri cu o suprafață cumulată de 15.000 de metri pătrați de la Antrepriza de Construcții Montaj nr. 4 București (ACM4) și Havi Logistics ce sunt folosite pentru fazele 3 și 4 de dezvoltare ale ansamblului rezidențial The Level, început de Savu-Cristescu pe Intrarea Străulești, și care vor cuprinde 355 de apartamente.

Potrivit publicației citate, aproximativ 18.000 de noi locuințe ar putea fi finalizate în București și împrejurimi în acest an potrivit datelor SVN Romania, un nivel la fel de redus ca cel înregistrat în 2024, când în regiunea Bucureștiului a fost livrat cel mai mic număr de locuințe din ultimii cinci ani.

Aproape 37.000 de case și apartamente au fost vândute în România în primele trei luni din acest an, în scădere cu 4,9% comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Cele mai multe unități rezidențiale au fost tranzacționate în Constanța, Cluj și Timiș, mai arată statisticile oficiale.

Citiți și: Ireal! Cât ar putea ajunge să coste un apartament la periferia Bucureștiului. Sunt preconizate prețuri mai mari cu cel puțin 10.000 de euro

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.