Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”

0
2
elena-lasconi,-fotografii-cu-fiica-ei,-inainte-de-alegeri.-„avem-multe-de-invatat-de-la-copiii-nostri”
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”

Candidata USR la funcția de președinte al României, Elena Lasconi, s-a fotografiat alături de fiica ei, Oana, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.

Elena Lasconi și fiica ei, Oana FOTO: Facebook

Mai este doar o zi din campania pentru alegeri prezidențiale, iar candidata USR, Elena Lasconi, își prezintă familia pe pagina de Facebook.

Joi a avut două postări în acest sens, una cu mama ei, Lenuța, iar alta cu fiica Oana, cu care s-a aflat într-o dispută anul trecut, în urma unor declarații despre referendumul pentru familie, la un post de televiziune.

Fotografia postată cu fiica ei este însoțită de mesajul: ”Avem multe de învățat de la copiii noștri! Eu învăț foarte multe de la fiica mea, Oana, de care sunt foarte mândră”, a scris Lasconi pe pagina de Facebook.

De altfel, într-un interviu la Adevărul, Lasconi a spus că fiica ei o s-o voteze ”100%”, iar după dezbaterea candidaților de la Digi24 Oana a făcut și un comentariu.

„Bravo mama!!! Respect pentru omenire!

Și da, toate sunt minorități! Etnice sau sexuale, tot minorități sunt, și tot aceleași sisteme le mențin suspuse!

Astăzi sunt mândră că mama mea candidează la prezidențiale.

DA pentru parteneriatul civil. Singurul candidat care a spus asta cu tot sufletul!”, a transmis Oana Lasconi pe pagina personală de Instagram.

Reamintim că anul trecut, fiica lui Lasconi a criticat-o dur pe mama sa pentru faptul că a mers să voteze „Da” la referendumul pentru familia tradițională, declarându-se „dezgustată” și „dezamăgită” pentru faptul că a arătat că e „homofobă”.

Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. Am citit știrile de astăzi (sâmbătă – n.red.), însă sunt în continuare în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat «DA» la referendumului Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie”, a afirmat Oana Lasconi, într-un mesaj pe Instagram.

Nu susțin un astfel de om pentru alegerile europarlamentare sau prezidențiale, deși știu că este favorita multora pentru acel rol. Sufăr foarte mult și nu-mi vine să cred. Consider că dacă ești creștin și crezi în legea iubirii ar trebui să lupți pentru drepturi egale, pentru ca fiecare om să poată să-și aleagă calea și să-și poată forma o viață fericită și liniștită”, a mai afirmat Oana Lasconi.