
Evoluția stării de sănătate a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, rămâne favorabilă, transmite luni, 30 iunie, directorul medical al unității medicale unde este internată.
Elena Udrea/FOTO: Facebook
„Evoluţia favorabilă, pacienta rămâne momentan internată pe secţia de chirurgie”, a declarat luni dimineaţă pentru News.ro directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, Andrei Ilinca.
Duminică, Udrea a fost operată la Spitalul Judeţean din Ploieşti, ea primind diagnosticul de colecistită acută litiazică. Operația a decurs bine și fostul ministru rămâne sub observație medicală.
Penitenciarului de Femei Ploiești Târgșorul Nou a anunțat că duminică, la orele 05.30, persoana privată de libertate, Elena Udrea, a acuzat dureri abdominale severe. Având în vedere simptomatologia prezentată s-a dispus de îndată apelarea serviciului unic de urgență 112.
„La ora 06.00 ambulanța s-a prezentat la unitate și în urma consultului s-a hotărât preluarea pacientei pentru investigații suplimentare și conduită terapeutică. Ulterior, medicii specialiști au hotărât să o supună unei intervenții chirurgicale minore, fără a exista vreun moment în care viața pacientei să fie în pericol. Operația a decurs fără probleme, existând posibilitatea ca aceasta să fie externată în cursul zilei”, a transmis penitenciarul.
Magistrații Judecătoriei Ploiești au judecat joi, 26 iunie 2025, decizia luată de Comisia de liberări condiționate de la Penitenciarul Târgșorul Nou, care admisese, săptămâna aceasta, cererea fostului ministru. Judecătorii au amânat pentru marți, 1 iulie, pronunțarea unui verdict în acest caz.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgşor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria.
Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018, însă a fugit înainte de pronunţarea sentinţei, fiind depistată şi încarcerată în Costa Rica.
În decembrie 2018, Curtea Constituţională a deciscă nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de cinci judecători de la această instanţă. În consecinţă, condamnările din dosarul „Gala Bute” au fost suspendate, Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica şi s-a întors în România.