FCSB – CFR Cluj, derby excelent pentru insomniaci! Meciul-vedetă al campionatului, iarăşi o dezamăgire

fcsb-–-cfr-cluj,-derby-excelent-pentru-insomniaci!-meciul-vedeta-al-campionatului,-iarasi-o-dezamagire

Într-un campionat parcă tot mai slab de la o ediţie la alta, meciul care le-a adus faţă în faţă pe FCSB şi CFR a fost, totuşi, cel mai interesant în ultimele sezoane. Iar asta pentru că, în ultimii doi ani, cele două formaţii s-au bătut la titlu, de fiecare dată câştig de cauză având ardelenii.

Chiar şi aşa însă, partida de duminică, derby-ul rundei cu numărul 10, a adus pe „Arena Naţională“ puţin peste 12.000 de spectatori. Adică, o asistenţă extrem de slabă pentru meciul-vedetă din intrecerea internă într-o perioadă în care şi vremea ţine cu cei care vor să fie prezenţi pe stadion.

Există însă o explicaţie pentru această asistenţă redusă dincolo de nivelul dezolant al Ligii I. Ultimele confruntări dintre FCSB şi CFR, deşi cu miză în luptă pentru titlu, s-au dovedit a fi nişte întâlniri însipide, cu puţine goluri. Iar în anumite meciuri te lua chiar somnul, dacă nu erai un suporter dedicat!

Din păcate, duminică seară, „tradiţia“ unor partide cu efect somnifer s-a respectat. Au existat puţine faze notabile, cea mai importantă fiind faultul în careu comis de Arlauskis asupra lui Plainici (28). 

Goalkeeper-ul CFR-ului a ieşit să boxeze după un corner, însă i-a aplicat un pumn în figură fundaşului de la FCSB. Infracţiunea i-a scăpat însă centralului Ovidiu Haţegan. Semn că, ca arbitru, poţi avea o prestaţie impecabilă, la mijlocul săptămânii, într-un Dortmund – Barcelona de Liga Campionilor, pentru ca apoi, la câteva zile distanţă, să o comiţi în Liga I.

În rest, în primele 45 de minute, FCSB şi CFR Cluj s-au anulat reciproc. Probabil, spre bucuria lui Dan Petrescu, un adept al meciurilor închise, mai ales dacă echipa sa evoluează în deplasare. Ca un amănunt inedit, tehnicianul CFR-ului nici n-a venit pe „Arena Naţională“. Suspendat pentru patru meciuri după ce l-a înjurat pe arbitrul Sebastian Colţescu, Petrescu a preferat să urmărească derby-ul cu FCSB din faţa televizorului, ţinând legătura cu secundul Valeriu Bordeanu prin telefon!

Bară pentru FCSB la ultima fază a meciului!

Un meci sărac în faze de gol a continuat la fel şi după pauză. Dacă pentru CFR există, totuşi, scuza că a venit pe „Arena Naţională“ după o risipă uriaşă de efort, joi, cu Lazio, Dan Petrescu fiind nevoit să facă şi şase schimbări în primul „11“, în schimb, jocul fără orizont al FCSB-ului e rezultatul amatorismului instaurat de Gigi Becali la club. Când „antrenorul“ tău se numeşte Bogdan Argeş Vintilă, nu poţi învinge decât Viitorul într-un meci bizar şi Craiova cu un gol norocos.

S-a terminat 0-0, cu câte o ocazie mare ratată de Culio şi de Florinel Coman în prelungiri, plus o bară pentru Iulian Cristea la ultima fază! Rezultatul menţine CFR pe primul loc, iar FCSB în zona de play-out, departe de lupta pentru titlu!

Liga I, etapa a 10-a

1. CFR Cluj 21 de puncte

2. CS U Craiova 19p

3. Viitorul 18p

4. Gaz Metan 18p

5. Poli Iaşi 16p

6. Astra 15p

——-

9. FCSB 11p

Rezultatele ultimelor şapte confruntări dintre FCSB şi CFR până la meciul de duminică seară

19 mai 2019: FCSB – CFR Cluj 1-0

14 aprilie 2019: CFR Cluj – FCSB 0-0

22 decembrie 2018: FCSB – CFR Cluj 0-2

16 septembrie 2018: CFR Cluj – FCSB 1-1

29 aprilie 2018: FCSB – CFR Cluj 1-1

18 martie 2018: CFR Cluj – FCSB 1-1

10 februarie 2018: FCSB – CFR Cluj 1-1

Bilanţ: 1 victorie FCSB, 5 remize, 1 victorie CFR Cluj

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here