Fostul colonel SRI Daniel Ene s-a retras din echipa de campanie a lui Nicușor Dan

0
2
fostul-colonel-sri-daniel-ene-s-a-retras-din-echipa-de-campanie-a-lui-nicusor-dan
Fostul colonel SRI Daniel Ene s-a retras din echipa de campanie a lui Nicușor Dan

Fostul ofițer SRI Daniel Ene s-a retras din echipa de campanie a lui Nicușor Dan după articolul publicat de Recorder despre colonelul „din umbra” candidatului independent la prezidențiale.

Daniel Ene, în dreapta lui Nicușor Dan, la depunerea candidaturii. FOTO Inquam Photos

După ce Daniel Ene a confirmat, pentru Recorder, că face parte din echipa de campanie electorală a lui Nicușor Dan, iar candidatul independent la prezidențiale a precizat că a fost informat de conducerea partidului Forța Dreptei – din care face parte fostul colonel SRI – „despre faptul că (Ene) este ofițer în rezervă”, situația s-a schimbat.

„Nicușor Dan a anunțat marți seara, într-o emisiune de la Antena 1, că fostul ofițer SRI Daniel Ene s-a retras din echipa sa de campanie. Anunțul a venit după ce Recorder a publicat, ieri dimineață, un articol despre backgroundul profesional al personajului care l-a însoțit în campanie”,  notează Recorder, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Daniel Ene a ieși din SRI pe 31 decembrie 2021 și s-a înscris în partidul lui Ludovic Orban la doar câteva minute după trecerea în rezervă, nota, marți, Recorder. Sursa citată remarca și că fostul colonel SRI, care a făcut parte din echipa care a înființat filiala Forța Dreptei, din Vrancea, apare în fotografii împreună cu Nicușor Dan în majoritatea deplasărilor candidatului la prezidențiale în Hunedoara, Alba, Cluj, Sibiu, Târgu Mureș, Suceava, Brașov etc., iar la toate întâlnirile lui Nicușor Dan cu electoratul, Ene apare în prima linie.

Fostul ofițer SRI a mărturisit pentru sursa citată că se ocupă de „promovarea candidaturii domnului Nicușor Dan în toată țara”.

Este o activitate de voluntariat asumată”, a declara  Daniel Ene, înainte de a nunțul făcut de Nicușor Dan.

„Ofițerii care trec în rezervă au dreptul de a face politică, însă și jurnaliștii au dreptul de a pune întrebări”

Recorder a răspuns, miercuri, comentariilor care au pus în discuție interesul public și relevanța subiectului: „de ce ar fi o problemă că un ofițer SRI în rezervă face parte din echipa de campanie a unui candidat?”.

„Este o astfel de informație demnă de un articol de presă? Aici avem două argumente. Primul este că oamenii de care se înconjoară un candidat în timpul campaniei reprezintă informații relevante, care trebuie să fie în atenția presei. Al doilea este că relația dintre serviciile secrete și politică reprezintă o temă sensibilă și de cert interes public. Desigur, ofițerii care trec în rezervă au, la fel ca orice cetățean, dreptul de a face politică, însă și jurnaliștii au dreptul de a pune întrebări cu privire la biografia și activitatea lor”, se mai arată în postarea Recorder.