Noul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, a rămas vag în privința abordării în materie de politică externă, semnalând menținerea parteneriatului cu Statele Unite, dar Berlinul și Bruxellesul trebuie să se detașeze de linia Washingtonului, comentează publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung.
”Pentru un cancelar care vrea să se concentreze prioritar pe politică externă, Friedrich Merz a rămas surprinzător de vag referitor la relația cu Statele Unite. A semnalat că Germania rămâne un aliat important în privința Ucrainei și a problemelor comerciale. Însă discursul nu avea idei fundamentale despre modul în care se pot dezvolta relațiile transatlantice, deși aceasta este întrebarea secolului pentru Germania și pentru Europa”, scrie Nikolas Busse, într-un editorial publicat de cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Reticența lui Friedrich Merz poate fi explicată prin rațiuni diplomatice, întrucât tocmai avusese prima conversație cu președintele Donald Trump, care se derulase bine.
Noul ministru german de Externe, Johann Wadephul, a încercat să nuanțeze afirmațiile cancelarului, semnalând că, ”în esență, nu există dubii asupra solidarității Statelor Unite cu Europa”.
Statele Unite nu mai sunt ”partener natural” al Europei
Statele Unite își schimbă în mod clar orientările în materie de politică externă, lucru observat în privința Ucrainei. Președintele Donald Trump prezintă elemente politice specifice protecționismului, izolaționismului și expansionismului, iar situația geopolitică tinde să se schimbe în favoarea unor țări precum China, Rusia, India, Turcia, Arabia Saudită și Brazilia.
”Rămâne de văzut cât de mult va distanța Donald Trump Statele Unite de Europa. Însă ceva este clar în următorii patru ani și ulterior: în noua lume multipolară, America nu mai este partenerul natural al Germaniei și al Europei. ci există doar anumite interese comune. Ceea ce confirmă ideile enunțate de Friedrich Merz imediat după victoria electorală: Europa trebuie să își obțină independența reală față de Statele Unite, deși cooperarea cu Washingtonul trebuie continuată unde este posibil”, concluzionează editorialistul.
Foto: Profimedia
Citește și:
Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una …