Guvernul de la Paris a anunțat, miercuri, că legăturile cu președintele SUA sunt ”tranzacționale”, în contextul în care Donald Trump a amenințat cu tarife importurile Uniunii Europene.
Sophie Primas, purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, a declarat că Europa intră ”într-o nouă fază a negocierilor cu Statele Unite.
”Nici Europa, nici SUA nu au niciun interes într-o escaladare a disputelor comerciale”, a subliniat Sophie Primas, conform postului de televiziune France24.
Donald Trump a amenințat, marți, că va impune Uniunii Europene tarife comerciale, evidențiind nevoia de a rectifica dezechilibrele comerțului între UE și SUA.
”Ne tratează foarte, foarte rău. Așa că vor primi tarife. Nu poți primi corectitudine, decât dacă tu o faci”, a declarat președintele SUA.
Anterior, Trump a acuzat blocul UE că nu importă suficiente produse americane, avertizând că „va rezolva acest lucru” prin impunerea taxelor sau prin încurajarea Uniunii Europene de a achiziționa o cantitate mai mare petrol și gaze.
Uniunea Europeană este cea mai mare economie din lume și este cel mai mare bloc de comerț la nivel mondial. De asemenea, UE se situează în vârful partenerilor comerciali pentru 80 de țări, în timp ce SUA este principalul partener pentru mai mult de 20 de țări.
”Suntem, desigur, interesați de menținerea unor relații comerciale bune. În acest sens, scopul aici este să evităm creșterea tarifelor cu orice preț”, a transmis un purtător de cuvânt la o conferință de la Berlin.
Trump a reiterat, marți, amenințarea de a impune un tarif de 10% Chinei, ”bazat pe faptul că trimit fentanil către Mexic și Canada”.
Președintele SUA a propus data de 1 februarie pentru implementarea tarifului de 25% către Canada și Mexic, acuzându-i de incapacitatea de a stopa imigrația ilegală și traficul de fentanil în SUA.
Mexic, Canada și China sunt primele trei surse pentru importurile de bunuri de către Statele Unite, conform informațiilor oficiale.
Foto: Profimedia
Citește și: