Liderul AUR, George Simion și deputații români de extremă-dreapta din Parlamentul European au fost ironizați de propriii aliați politici, care au criticat moțiunea de cenzură împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
George Simion a fost ironizat în Parlamentul European FOTO Reuters
Copreședintele grupului conservatorilor și reformiștilor europeni (ECR), Nicola Procaccini, a urcat la tribună pentru a ataca propria sa familie politică, în special delegațiile Poloniei și României, care au promovat moțiunea de cenzură.
Procaccini a semnalat că, în opinia sa, moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen este o eroare strategică.
El a susținut că votul nu ar face decât să le permită verzilor și socialiștilor să-și reafirme „majoritatea Ursula”, tocmai în momentul în care „o majoritate de centru-dreapta” începea să câștige teren.
Procaccini a argumentat că actuala Comisie este cea mai de dreapta din istorie, cu un vicepreședinte executiv aparținând grupului ECR, și că tabăra conservatoare obține victorii importante în domeniile dereglementării și migrației.
Prevestind eșecul moțiunii, Procaccini a adăugat: „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât și aici” – o referire aparentă la înfrângerea liderului AUR, George Simion, la alegerile prezidențiale din România, notează POLITICO.
Europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, a depus la sfârșitul lunii iunie o moțiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, pe care a acuzat-o de lipsă de transparență și abuz de putere.
Moțiunea a fost dezbătută luni în plenul Parlamentului European, iar votul cu apel nominal va avea loc joi.