Guvernul condus de Ilie Bolojan ar urma să prezinte miercuri sau joi, după negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene, întreg pachetul fiscal, care cuprinde și tăierile bugetare. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Dragoș Anastasiu.
Într-o intervenție la Digi 24, Anastasiu a declarat că: „Mâine sau poimâine (miercuri sau joi) probabil vor fi terminate negocierile cu investitorii, cu finanțatorii noștri și atunci vom ieși cu întreg pachetul fiscal, cred că și în secunda asta în care noi vorbim se discută cu finanțatorii noștri și vom ieși cu acest pachet”.
Anastasiu mai precizează că timpul rămas pentru dezbaterea măsurile este extrem de scurt.
„De acolo sunt toate agențiile de rating care sunt importante și de aici se trag o serie întreagă de alți investitori. Tăierile bugetare fac parte din pachetul fiscal. Noi avem un pachet fiscal și tăieri și creșteri de venituri. Așteptăm mâine pachetul fiscal, este un pachet mai larg, o să fie o ordonanță iarăși denumită Trenuleț cu multe lucruri pe care le vom decide final. Cred că mâine va fi decizia finală și veți vedea atunci cu ce ieșim. Din păcate cu foarte puțin timp de consultare, cu foarte puțin timp de dezbatere. De ce? Pentru că suntem cu spatele la zi din punct de vedere timp.”, mai spune vicepremierul independent.
„Pe 7 iulie noi trebuie să avem un pachet trecut printr-o legiferare. Că se cheamă ordonanță, că se cheamă asumare, va trebui să decidă coaliția de guvernare. Dar noi, dacă nu avem acest pachet trecut într-o formă sau alta, vine vara, ne ducem în septembrie-octombrie. În această perioadă agențiile de rating vin în România și nu scăpăm de cel mai crunt scenariu pe care am putea să ni-l imaginăm și care se cheamă scăderea rating-ului de țară, adică la ce avem acum la ceea ce se cheamă junk, adică nerecomandat investițiilor”, a mai spus Dragoș Anastasiu.
Între timp, bugetarii din mai multe instituții protestează ca urmare a măsurilor ce urmează să fie luate.
CITIȚI ȘI:
Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. …