
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că vechiul REVISAL va fi înlocuit cu o nouă platformă. Tranziția a fost estimată la șase luni, timp în care cei 750.000 de angajatori ar trebui să modifice cele 6,7 milioane de contracte.
„Introducem o nouă platformă, Reges Online, pentru evidența complet digitală a salariaților. Vechiul REVISAL era depășit ca volum, complexitate a datelor și tehnologie. Acum avem o platformă rapidă și modernă, finanțată prin PNRR. Este simplu de folosit atât de Inspecția Muncii, cât și de angajatori și salariați. Vor fi 6 luni de tranziție la noul sistem, fiindcă avem 6,7 milioane de contracte individuale de muncă și 750.000 de angajatori”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.
„Scopul acestui proiect de hotărâre a Guvernului este de a reglementa sistemul de evidență a salariaților prin implementarea REGES-ONLINE, care va înlocui complet actualul sistem informatic, astfel cum este reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind Registrul General de Evidență a Salariaților (REVISAL)”, se arată în nota de fundamentare.
Potrivit documentului, principalele modificări propuse vizează, printre altele:
- digitalizarea completă a procesului de gestionare a datelor privind raporturile de muncă prin eliminarea REVISAL și înlocuirea cu REGES-ONLINE, un sistem informatic centralizat și accesibil online, astfel încât angajatorii să nu mai instaleze aplicații locale;
- toate operațiunile vor fi realizate printr-un portal web securizat, oferind acces extins pentru Inspecția Muncii, angajatori, salariați și autoritățile competente, asigurându-se realizarea interoperabilității sistemului cu alte baze de date naționale;
- sporirea securității datelor gestionate în registru prin infrastructură modernă și tehnologii de protecție cibernetică.
Foto: Alexandra Pandrea
CITIȚI ȘI:
Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. …