Preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit la Cotroceni cu o delegaţie a mediului de afaceri din România, unde preşedintele a dat asigurări că va întreprinde toate demersurile pentru a fi organizate alegeri corecte și transparente.
Întâlnirea dintre Bolojan și reprezentanții mediului de afaceri/FOTO: Administrația Prezidențială
„Preşedintele interimar Ilie Bolojan a primit, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a mediului de afaceri din România, compusă din membri ai Confederaţiei Patronale Concordia şi ai Fundaţiei Romanian Business Leaders.
Întâlnirea a avut loc în contextul nevoii sectorului privat de mesaje clare şi de o perspectivă clară cu privire la traiectoria României, date fiind evoluţiile recente din plan politic şi internaţional”, informează sâmbătă Administraţia Prezidenţială.
Reprezentanții mediului de afaceri au transmis președintelui susținerea pentru menținerea României pe parcursul euroatlantic, dar și faptul că este necesară adoptarea unor măsuri care să genereze stabilitate şi predictibilitate şi care să conducă la îmbunătăţirea capacităţii de implementare a reformelor şi a investiţiilor, la nivelul instituţiilor statului român.
De asemenea, a fost subliniată importanţa unei absorbţii mai eficiente a fondurilor europene pentru susţinerea economiei şi continuarea investiţiilor.
Mediul privat și-a transmis îngrijorarea cu privire la efectele măsurilor fiscal-bugetare adoptate, și au subliniat faptul că sunt necesare schimbări care pentru dezvoltarea mediului de afaceri autohton.
Dan Șucu, președintele Confederaţiei Patronale Concordia, declara în cadrul unei conferințe că mediul de afaceri trebuie să lupte împotriva schimbărilor fiscale, ca să nu pățim ce am pățit în timpul crizei din 2010 când TVA a crescut peste noapte de la 19% la 24%.
În comunicat se mai arată și că Bolojan a dat asigurări că alegerile următoare vor fi corecte și transparente, fiind astfel recâștigată încrederea în instituțiile statului.
„Preşedintele interimar Ilie Bolojan a exprimat deschiderea sa pentru dialogul constructiv dintre mediul privat şi decidenţii politici pe teme ce privesc mediul de afaceri şi politicile publice cu impact asupra economiei, arată Administraţia Prezidenţială.
Totodată, arată sursa citată, preşedintele a dat asigurări că va întreprinde toate demersurile necesare, în limita atribuţiilor sale, pentru organizarea unor alegeri libere, corecte şi transparente şi pentru recâştigarea încrederii în instituţiile statului”, se mai arată în comunicat.
Nu în ultimul rând, reşedintele interimar şi reprezentanţii mediului antreprenorial au convenit să menţină un dialog constant şi să organizeze consultări periodice pe teme de interes economic şi instituţional.