Indicii de pe câmpul de luptă din Ucraina privind tehnologia rachetelor balistice nord-coreene

0
1
indicii-de-pe-campul-de-lupta-din-ucraina-privind-tehnologia-rachetelor-balistice-nord-coreene
Indicii de pe câmpul de luptă din Ucraina privind tehnologia rachetelor balistice nord-coreene

Rachetele balistice nord-coreene lansate împotriva Ucrainei începând de la finalul anului trecut și-au mărit considerabil acuratețea față de primele loturi, au declarat două surse ucrainene de rang înalt pentru Reuters.

Fragment de rachetă balistică nord-coreeană folosită împotriva Harkov FOTO PROFIMEDIA

În prezent, aceste rachete au o precizie ridicată – cu doar 50-100 m abatere de la țintă, observație ce servește drept indiciu al faptului că aliata Rusiei folosește cu succes câmpul de luptă pentru a-și testa tehnologia rachetelor, au spus sursele.

O sursă militară, care a solicitat anonimatul pentru a discuta informații sensibile, a descris o îmbunătățire semnificativă a gradului de acuratețe la toate cele peste 20 de rachete balistice nord-coreene care au lovit Ucraina în ultimele câteva săptămâni. O a doua sursă, un înalt oficial guvernamental familiarizat cu problema, a confirmat concluziile la solicitarea Reuters.

Yang Uk, expert în arme la Institutul Asan pentru Studii Politice din Seul, a apreciat că astfel de îmbunătățiri ale capabilităților nord-coreene au implicații îngrijorătoare pentru potențialul de a amenința Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite sau de a vinde arme îmbunătățite statelor sau grupărilor armate „eșuate”.

„Acest lucru poate avea un impact major asupra stabilității în regiune și în lume”, a spus el.

Programele militare ale Coreei de Nord s-au dezvoltat rapid în ultimii ani, incluzând rachete cu rază scurtă și medie de acțiune despre care Phenianul spune că pot fi echipate cu focoase nucleare. Totuși, până la angajarea în războiul din Ucraina de partea Rusiei, națiunea izolată nu testase niciodată noile arme în condiții de luptă.

Ministerul Apărării al Ucrainei nu a răspuns solicitărilor de comentarii. Ucraina nu dezvăluie în mod normal rezultatul loviturilor cu rachete și drone rusești asupra țintelor militare.

Ministerele apărării din Rusia și Coreea de Sud, respectiv Serviciul Național de Informații din Coreea de Sud, nu au răspuns întrebărilor Reuters.

Ambasada Coreei de Nord la Londra nu a răspuns la apeluri pentru a solicita comentarii. 

Coreea de Nord și Rusia au negat orice fel de acorduri privind armele, cu toate că liderii lor s-au angajat la o cooperare militară mai strânsă când s-au întâlnit în septembrie în Extremul Orient al Rusiei.

Indicii privind rachete balistice îmbunătățite

Expertul militar Yang a dezvăluit că contactele sale de securitate din Ucraina au raportat, de asemenea, în mod independent, îmbunătățiri ale ultimelor loturi de rachete nord-coreene.

„Pe măsură ce produc mai multe rachete și primesc feedback de la clienți – armata rusă – dobândesc mai multă experiență în fabricarea de rachete ceva mai fiabile”, a spus el.

Sursele și Yang au precizat că nu este clar ce modificări a făcut Coreea de Nord.

Sursa militară a declarat că analiza criminalistică efectuată asupra resturilor nu a identificat modificări ale designului, deși este adevărat că din rachete au rămas foarte puține fragmente de analizat.

Printre posibilele explicații s-au numărat potențiale sisteme de navigație îmbunătățite sau adăugarea unui mecanism de dirijare pentru a facilita manevrele, a spus sursa.

Potrivit lui Yang, alți factori ce pot mări acuratețea includ o mai bună transmitere a informațiilor pentru echipaje, noi componente ale sistemului de ghidare furnizate de Rusia și îmbunătățiri bazate pe datele și experiența pe care oamenii de știință din Coreea de Nord le-au adunat din război.

Inițial, aceste rachete aveau o precizie de 1-3 kilometri, iar acum cele mai recente au ajuns la un grad de precizie între 50 și 100 de metri, a declarat sursa militară într-un interviu la Kiev pe 27 ianuarie, dezvăluind pentru prima dată o evaluare neraportată anterior.

Sursa a refuzat să dezvăluie public ce anume a fost vizat, de unde au fost trase rachetele sau datele atacurilor, invocând secretul militar.

Rusia a început să tragă rachete balistice nord-coreene K-23, K-23A și K-24 cu rază scurtă de acțiune asupra Ucrainei spre sfârșitul anului 2023 și de atunci a lansat în jur de 100, a spus sursa. Potrivit Kievului, Rusia a primit, de asemenea, milioane de obuze de artilerie și mii de trupe din partea Phenianului.

Coreea de Nord extinde un complex care produce rachete K-23, a informat Reuters în noiembrie.

În februarie 2024, procurorul superior al Ucrainei a pus la îndoială fiabilitatea armelor relativ necunoscute ale Coreei de Nord, explicând că doar două din 24 de rachete care fuseseră lansate până în acel moment aveau o „relativă precizie”.

Saltul în precizia armelor a survenit brusc, a spus sursa, după luni de lansări inexacte. Noua evaluare s-a bazat pe locul unde au căzut rachetele – identificate ca fiind nord-coreene prin examinări la locurile de explozie – în raport cu ținta presupusă din vecinătate, a spus sursa.

O sarcină utilă mai mare

Cu toate că rachetele balistice nord-coreene reprezintă doar o mică parte din loviturile cu rachete ale Rusiei, ele poartă un focos mare de până la o tonă și au o rază de acțiune de până la 800 km, a spus sursa militară. Iskander-M, o rachetă rusă echivalentă, poartă o sarcină utilă mai redusă și are o rază de acțiune de 500 km.

Moscova și Phenianul și-au consolidat relațiile de cooperare din 2023, când ministrul rus al apărării de atunci a vizitat Coreea de Nord. După care. anul trecut, au semnat un acord privind un „Parteneriat strategic cuprinzător.

Când fostul secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a vizitat Seulul în noiembrie, el a avertizat că apropierea dintre Phenian și Moscova reprezintă o amenințare la adresa regimurilor globale de neproliferare.

Consilierul pentru securitate națională al Coreei de Sud, Shin Won-sik, a declarat în aceeași perioadă că Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene și echipamente de apărare aeriană în schimbul trupelor și aprovizionării cu arme.

Totodată, Moscova ar putea sprijini Coreea de Nord cu piese de rachete și sprijin financiar, precum și cu tehnologia spațială, a apreciat agenția de informații din Coreea de Sud.