Înregistrările în baza cărora USR îl acuză pe Cătălin Predoiu că folosește Poliția Română pentru intimidarea alegătorilor. Cum răspunde IGPR

0
7
inregistrarile-in-baza-carora-usr-il-acuza-pe-catalin-predoiu-ca-foloseste-politia-romana-pentru-intimidarea-alegatorilor.-cum-raspunde-igpr
Înregistrările în baza cărora USR îl acuză pe Cătălin Predoiu că folosește Poliția Română pentru intimidarea alegătorilor. Cum răspunde IGPR

Uniunea Salvaţi România (USR) l-a acuzat, sâmbătă, pe ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoi (PNL), că folosește Poliţia Română pentru „cenzurarea Internetului” şi „intimidarea alegătorilor”. IGPR a reacționat, explicând că acționează strict în baza Legii.

USR invocă situații în care polițiștii ar fi intimidat părinții unor utilizatori majori ai rețelelor sociale pentru postările acestora din urmă.

„Ministrul PNL Cătălin Predoiu se folosește de Poliția Română pentru cenzurarea Internetului. Cu câteva ore înainte de începerea votului au apărut mai multe cazuri de abuz din partea Poliției în multe dintre orașele și județele din România.  Concret, polițiștii au mers acasă la membri și simpatizanți USR, dar și la votanți, cetățeni fără afiliere politică sau chiar le-au sunat părinții pentru a-i sancționa pentru postări pe Facebook. De exemplu, la Timișoara, o membră USR s-a trezit cu poliția la ușă și a fost sancționată pentru că a distribuit o postare a unui europarlamentar USR. Cazuri similare sunt și în Brașov și București, unde ne-a fost raportat că simpatizanții USR fie au primit telefoane din partea Poliției, fie au fost sancționați”, arată USR, într-un comunicat.

Uniunea Salvaţi România i-a cerut ministrului PNL Cătălin Predoiu „să oprească, în ultimul ceas, aceste tactici de intimidare”.

„Poliția Română are mai multă treabă cu infractorii, nu cu oamenii care distribuie mesaje pe Facebook”.

Deputatul USR Cristian Seidler, coordonator al campaniei Uniunii Salvaţi România, spune că  la mijloc ar fi vorba de o disperare în rândul liberalilor.

„Este inacceptabil că Poliția Română supraveghează simpatizanții Elenei Lasconi cu câteva ore înainte de vot. Este o disperare la PNL pentru că, știu și ei, candidatul lor nu reușește să intre în turul doi. Îi îndemn pe toți românii să vină la vot! Să oprim epoca acestor privilegiați, epoca democrației cu epoleți”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR și coordonator al campaniei electorale din partea USR.

Înregistrarea video care circulă în mediul online. FOTO Captura video TikTok

Ce spune Poliția Română

Inspectoratul General al Poliției Române a transmis un comunicat în care răspunde acuzațiilor USR: 

„Conform art. 55 lit. t) din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004, pentru alegerea Președintelui României, constituie contravenții, dacă acestea nu constituie infracțiuni: „continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia..(…)”. Potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public. Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislației în vigoare”.

În același comunicat se mai precizează că Poliția Română acționează strict în baza Legii, fără a face discriminări în funcție de apartenența politică a celor implicați, că sancțiunile aplicate vizează exclusiv respectarea regulilor stabilite prin lege, iar măsurile nu sunt îndreptate împotriva unei formațiuni politice sau a simpatizanților acesteia, ci împotriva încălcării prevederilor legale.

„În această perioadă, este important ca toți cetățenii și formațiunile politice să respecte rigorile legii, pentru a garanta un proces electoral corect, transparent și democratic. Subliniem că Poliția Română are datoria să intervină acolo unde se constată abateri de la normele legale, inclusiv în ceea ce privește activitatea pe rețelele de socializare, acestea fiind parte integrantă a spațiului public, conform legii”, arată comunicatul IGPR.

Inspectoratul General al Poliției Române mai spune că toate efectivele desfășoară activități, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiții de siguranță „și pentru a verifica și sancționa cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public”.

„Astfel, scopul acestor intervenții este asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și respectarea cadrului care reglementează manifestările publice, inclusiv în mediul online. Mulțumim pentru înțelegere și sprijin în menținerea unui proces electoral corect”, se mai arată în comunicat.

„Să nu cumva să îndrăzniți să îmi sunați părinții”

Cristian Seidler a revenit asupra subiectului cu o postare pe Facebook

„În legătură cu alegerile parlamentare care au loc la o săptămână după alegerile prezidențiale de duminică, 24 noiembrie, țin să precizez că președintele USR, Elena Lasconi, nu candidează și la alegerile parlamentare. Dacă Poliția Română vrea să mă sune în legătură cu această postare – neavând treabă zilele astea cu traficanții de droguri sau alți infractori – vă rog să începeți prin a-mi explica cum a intrat numărul meu de telefon în baza voastră de date. Vă rog să nu cumva să îndrăzniți să îmi sunați părinții, după cum am văzut că procedați în cazul altora”.