Israelul anunță că a întârziat cu câţiva ani programul nuclear al Iranului. Teheranul se declară pregătit să reia îmbogățirea uraniului

0
2
israelul-anunta-ca-a-intarziat-cu-cativa-ani-programul-nuclear-al-iranului.-teheranul-se-declara-pregatit-sa-reia-imbogatirea-uraniului
Israelul anunță că a întârziat cu câţiva ani programul nuclear al Iranului. Teheranul se declară pregătit să reia îmbogățirea uraniului

Campania militară de atacuri aeriene lansată pe 13 iunie de Israel împotriva Iranului a întârziat programul nuclear al acestei țări „cu câțiva ani”, a declarat marți, 24 iunie 2025, șeful Statului Major al armatei israeliene. Acesta a avertizat că, în pofida armistițiului intrat în vigoare, campania împotriva Iranului nu s-a încheiat, ci intră într-o nouă fază. 

Generalul Eyal Zamir FOTO: X

„Tocmai am încheiat o etapă importantă, dar campania împotriva Iranului nu s-a terminat. Începem un nou capitol pe baza progreselor înregistrate în campania actuală”, a declarat într-un comunicat șeful Statului Major al armatei israeliene, generalul Eyal Zamir.

„Am întârziat programul nuclear al Iranului cu câțiva ani, la fel și programul său de rachete”, a adăugat el.

În acest timp, Agenția pentru Energie Atomică a Iranului a susținut că această țară este pregătită să reia activitățile de îmbogățire a uraniului, potrivit Agerpres. 

„Programul nuclear al Iranului se va relua fără întrerupere și suntem pregătiți să reluăm îmbogățirea (uraniului), programul nostru nu se va opri”, a transmis respectiva agenție, potrivit presei iraniene.

La rândul său, președintele iranian Massoud Pezeshkian a declarat în aceeași zi că țara sa nu dorește să obțină arme nucleare, dar va continua să își apere „drepturile legitime” asupra programului său nuclear civil.

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, și-a exprimat satisfacția față de armistițiul încheiat între Israel și Iran și a cerut Teheranului să reia cooperarea cu această instituție.

Israelul a asigurat marți că a încetat atacurile aeriene asupra Iranului, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a avut o discuție telefonică cu președintele american Donald Trump, care la rândul său a dat asigurări că o încetare a focului între Iran și Israel a intrat în vigoare și aceasta trebuie respectată.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți, 24 iunie 2025, că Israelul „a obținut o victorie istorică” care va rămâne pentru generațiile viitoare după cele 12 zile de conflict cu Iranul.

Într-o adresare către națiune, Netanyahu a declarat că Israelul a eliminat ceea ce el a numit o amenințare nucleară existențială împotriva sa, precum și mii de rachete balistice iraniene.

Israelul va respecta încetarea focului cu Iranul „atât timp cât și cealaltă parte o va face”, a declarat ministrul israelian al apărării, Israel Katz, care i-a transmis secretarului american al apărării, Pete Hegseth.

Katz a declarat, de asemenea, că i-a mulțumit lui Hegseth pentru decizia președintelui Donald Trump de a „acționa cu Israelul” împotriva programului nuclear al Iranului, pe care l-a descris drept o amenințare.

Președintele Iranului a declarat, anterior, că țara sa nu va încălca termenii încetării focului cu Israelul, cu excepția cazului în care Israelul va încălca primul pactul, după cum a raportat Nour News, afiliat statului.