Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost catalogat drept „extremist” după ce a lansat critici la adresa eforturilor Marii Britanii și Scoției de a proteja dreptul femeilor la avort.
JD Vance/FOTO: Facebook
Criticile vicepreședintelui american la adresa politicilor britanice și scoțiene privind zonele de protecție în jurul clinicilor de avort – parte a unei tirade ample împotriva Europei de vineri – au fost calificate drept inexacte și misogine de către o serie de grupuri, politicieni și guverne, scrie The Guardian.
Heidi Stewart, director executiv al Bpas, cea mai mare companie britanică care oferă servicii de avort, explică faptul că zonele de protecție din jurul clinicilor au fost proiectate pentru a proteja femeile de persoanele care veneau cu pliante, arătându-le imagini cu fetuși sau să treacă pe lângă priveghiuri.
„Bpas va rămâne întotdeauna mândru să se poziționeze împotriva interferențelor misogine și anti-democrate privind dreptul reproductiv al femeilor, lansate de politicieni extremiști din alte țări, fie că este vorba de vicepreședintele SUA sau nu”, a afirmat Stewart.
De asemenea, ministrul britanic al Muncii, Stella Creasy, care a lansat o campanie pentru introducerea acestor zone de protecție anul trecut, a publicat o scenă din show-ul tv „The Handmaid`s Tale”, alături de descrierea: „Și uite așa începe…”.
Aceasta l-a acuzat pe Vance că a „cerut dreptul de a agresa femeile pentru că vor să facă avort”, deoarece „corpurile noastre sunt câmpul lor de luptă, iar drepturile noastre ca oameni ținta lor”.
Vance a declarat vineri la Munchen faptul că Marea Britanie au pus „libertățile de bază ale britanicilor religioși în vizor”, citând persecutarea fizioterapeutului și veteranului al armatei, Adam Smit-Connor, despre care Vance a declarat că a fost acuzat de comiterea „odioasei crime de a la 50 de metri de o clinică pentru avort și că s-a rugat pentru trei minute, fără să încurce pe nimeni, fără să interacționeze cu cineva, doar pentru că se ruga pentru el”.
Smith-Conor, care este sprijinit juridic de organizația conservatoare americană Alianța Internațională pentru Apărarea Libertății, a fost acuzat în 2022 că a refuzat să părăsească zona de protecție, în ciuda solicitărilor repetate.
Un polițist a vorbit cu el și l-a rugat să plece timp de 40 de minute, însă Conor a refuzat. În consecință, bărbatul a fost condamnat eliberare condiționată și să plătească 9.000 de lire (10.800 euro) cheltuieli de judecată.
De asemenea, Vance a declarat că guvernul Scoției a trimis scrisori cetățenilor ale căror case se aflau „în zonele de protecție, că până și rugatul în interiorul propriilor locuințe este o încălcare a legii”.
Guvernul a dezmințit această afirmație, declarând că rugatul înăuntrul locuinței nu este interzis și că nu au fost trimise astfel de scrisori.
Legea privind Serviciile de avort (zone de protecție) din Scoția, introdusă anul trecut, interzice „rugăciunile în liniște” în interiorul acestor zone, pentru a preveni producerea adunărilor formate din grupuri mari care să invadeze spațiul, practică întâlnită la protestul pro-viață din SUA, numit și „40 de zile de viață”.
Așadar, guvernul a precizat că sunt interzise acțiunile care sunt de natură să provoace disconfort sau suferință unei persoane care accesează serviciile de avort.