
Elena Lasconi, preşedinta USR, a precizat că la întâlnirea pe care o va avea cu Marcel Ciolacu, pe 6 martie, nu va discuta despre o posibilă retragere a candidaturii sale la funcția de președinte.
Elena Lasconi se va întâlni joi cu Marcel Ciolacu Foto: Mediafax
Elena Lasconi a declarat miercuri, la B1 TV, că nu se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale.
„Noi nu discutăm despre retragerea mea. Eu nu mă retrag, cred că s-a înțeles greșit. Aseară (n.r. marți, 4 martie) am avut o ședință de Birou Politic Național în care am discutat despre contractele pe care le facem în precampanie, consultanți și așa mai departe. Eu sunt în plină campanie electorală. Am vorbit însă despre faptul că ar trebui să nu fragmentăm aceste voturi. Eu nu sunt un candidat oarecare și nu vreau sa ma umflu în pene. Sunt candidatul care a intrat în turul doi, să nu uităm lucrul acesta. Pe de altă parte, mai presus de persoana mea, e România și e interesul meu de a păstra drumul european de a fi o țară democratică, de a fi o țară liberă și cred că este important ca în perioada foarte scurtă următoare să mai facem niște măsurători, niște sondaje”, a precizat liderul USR.
Întrebată dacă ar fi de acord să îl susțină pe Ilie Bolojan, în cazul în care acesta va intra în cursa electorală din partea coaliției de guvernare în locul lui Crin Antonescu, Elena Lasconi a spus:
„Da, aș fi dispusă să o fac dacă și măsurătorile ar arăta asta. E foarte important ca acest candidat să fie și pe placul PSD-ului, și pe placul PNL-ului și să câștige dacă ajunge în turul doi. Cred că este un moment în care ar trebui să lăsăm la o parte orgoliile și dacă e să am o calitate, calmul și lipsa orgoliilor mă definesc, mai ales când e vorba de un lucru atât de important, viitorul țării noastre și de a trăi liber și noi și copii noștri. Cred că e un moment foarte important în care să iei decizii cu curaj pentru a ni se face dreptate și pentru a avea un drum liber proeuropean și pro-NATO”.
Elena Lasconi a mai precizat că Bolojan, de când e președinte interimat, a crescut „în notorietate și în încredere”.
„Eu încă de anul trecut am susținut că în calitate de președinte aș nominaliza ca premier pe domnul Bolojan pentru că am încredere în experiența dumnealui în administrație în atâția ani. Acum de pe scaunul de președinte interimar eu cred că deja a crescut și în notorietate, dar și în încredere. Dacă am vrea să facem într-adevăr bine pentru țara noastră atunci să facem măsurători și să susținem un candidat care ar fi potrivit pentru asta”, a mai spus aceasta, potrivit sursei citate.
De asemenea, într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.