Marcel Ciolacu, în vizită pe platforma de foraj Transocean Barents. „Exploatarea gazelor din Marea Neagră garantează INDEPENDENȚA energetică a țării”

0
5
marcel-ciolacu,-in-vizita-pe-platforma-de-foraj-transocean-barents.-„exploatarea-gazelor-din-marea-neagra-garanteaza-independenta-energetica-a-tarii”
Marcel Ciolacu, în vizită pe platforma de foraj Transocean Barents. „Exploatarea gazelor din Marea Neagră garantează INDEPENDENȚA energetică a țării”

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat, vineri, platforma-gigant de foraj Transocean Barents și a anunțat că instalația va începe să foreze în curând cele 10 sonde prin care Petrom și Romgaz vor exploata anual miliarde de metri cubi de gaze, garantând independența energetică a țării.

„Am vizitat, astăzi, platforma-gigant de foraj Transocean Barents, care dă startul lucrărilor pentru a folosi gazul Mării Negre ca să asigurăm tot necesarul de consum intern – atât al industriei, cât și al populației”, a transmis Marcel Ciolacu pe Facebook.

10 sonde, miliarde de metri cubi de gaze

Potrivit premierului Ciolacu, platforma va fora 10 sonde, prin care Petrom și Romgaz vor extrage anual miliarde de metri cubi de gaze naturale, garantând independența energetică a țării.

„Asta înseamnă că gazul românesc va alimenta toți consumatorii din țară, iar surplusul poate fi exportat, ceea ce are potențialul să transforme România într-o forță economică europeană”, a continuat Ciolacu.

Șeful Executivului a afirmat că investiția, estimată la peste 4 miliarde de euro, reprezintă cel mai mare proiect economic românesc de după Revoluție.

„M-am convins, astăzi, că firmele românești au priceperea și resursele necesare să deruleze proiecte economice complexe, alături de furnizori de talie mondială, folosind tehnologiile cele mai avansate. În acest fel, putem transforma gazul românesc în combustibilul necesar dezvoltării economiei noastre pe termen lung”, a adăugat Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.