Maru, dealerul lui Pascu, a fost reținut după ce un tânăr filmat de el într-un live pe TikTok a murit

0
2
maru,-dealerul-lui-pascu,-a-fost-retinut-dupa-ce-un-tanar-filmat-de-el-intr-un-live-pe-tiktok-a-murit
Maru, dealerul lui Pascu, a fost reținut după ce un tânăr filmat de el într-un live pe TikTok a murit

Mascații au descins miercuri, 16 aprilie 2025, acasă la Tudor Duma, zis și Maru, dealerul lui Vlad Pascu. Procurorii fac cercetări într-un dosar deschis, după ce unul dintre prietenii acestuia a murit. El a fost reținut.

Tudor Duma zis „Maru” FOTO: captura video Antena 3

UPDATE: 20.40 Tudor Duma, zis și Maru, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut, în urma perchezițiilor de la domiciliul acestuia.

După perchezițiile care au loc la domiciliul său, Maru va fi dus la DIICOT pentru audieri, potrivit surselor Antena 3 CNN. De altfel, mai mulți apropiați ai lui Tudor Duma și Rareș vor fi audiați în această seară de procurori. 

Procurorii DIICOT s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc care a avut ca urmare moartea tânărului de 20 de ani pe nume Rareș zis și „Castron”. 

„Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice”, a transmis comunicatul de presă al DIICOT.

Poliția Capitalei a anunțat că în clipul postat pe rețelele sociale cu tânărul care a murit apărea Maru și iubita sa.

„Cu referire la imaginile și informațiile apărute în spațiul public, privind decesul unui tânăr de 20 de ani, din București, astăzi, 16 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc care a avut ca urmare moartea victimei, a explicat DIICOT într-un comunicat transmis miercuri.

Cum a murit Rareș

În seara de 14 aprilie, Rareș s-a dus la Maru. Acesta a intrat live pe TikTok, în timp ce ar fi consumat substanțe interzise. În jurul orei 1:30 lui Rareș i s-a făcut rău, iar iubita lui Maru, care era și ea în casă, a chemat ambulanța, potrivit Antena 3 CNN.

Un echipaj medical l-a preluat pe Rareș și l-a dus la Spitalul Floreasca. Ulterior, și mama lui Rareș a ajuns la spital. Nu se știe dacă Rareș și mama lui au cerut externarea din spital sau dacă medicii au considerat că este în siguranță și l-au lăsat să plece. 

Tânărul a ajuns acasă dimineața, în jurul orei 6:00, iar patru ore mai târziu fratele lui a alertat poliția spunând că Rareș pare mort.

Decesul s-ar fi produs în jurul orei 8:30, adică la aproximativ 2 ore după ce a venit de la spital.