Google aduce din nou în România mașinile Street View începând cu luna aprilie, pentru a actualiza imaginile panoramice disponibile în Google Maps. În următoarele luni, echipele Google vor traversa zeci de localități din toată țara, acoperind peste 25.000 de kilometri de drumuri.
Echipele Street View vor „cartografia” din nou România. Foto: Google
Campania de actualizare începe pe 1 aprilie, iar mașinile Google vor ajunge atât în orașe mari, precum București, Timișoara, Sibiu și Ploiești, cât și în localități mai mici, cum ar fi Brad, Onești, Sulina sau Turda. Lista completă a localităților și zonelor care vor fi fotografiate poate fi consultată în secțiunea „Ce zone mapăm în această lună” de pe site-ul oficial, prin selectarea țării și județului dorit, potrivit unui comunicat Google.
Serviciul Google Street View este prezent în România din 2010, când au fost publicate primele imagini din marile orașe. Acoperirea extinsă la nivel național a avut loc în 2012,când au fost incluse 40.000 km de drumuri, 39 de orașe și numeroase obiective turistice. De atunci, Google a continuat să actualizeze imaginile din marile orașe și a inclus locații de interes precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal, fluviul Dunărea și Delta Dunării.
În 2023, în parteneriat cu asociația Tășuleasa Social, au fost parcurși și fotografiați aproximativ 900 km din traseul Via Transilvanica, care pornește din Putna (Bucovina), traversează Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu Severin, pe malul Dunării. Imaginile acestui traseu spectaculos pot fi acum explorate virtual prin Google Maps.
Ultima actualizare majoră a Street View în România a fost realizată în 2024.
Street View rămâne unul dintre cele mai populare servicii integrate în Google Maps, disponibil și în Google Earth – atât în versiunea pentru browser, cât și în aplicațiile mobile. În prezent, Google Maps acoperă peste 250 de țări și teritorii, inclusiv regiunile înghețate din Arctica și Antarctica. În acest an, Google Maps aniversează 20 de ani de existență.
Totodată, integrarea cu platforma de inteligență artificială Gemini aduce noi funcționalități pentru utilizatori. Folosind capabilitățile Gemini de creare și sintetizare a informației, alături de baza vastă de date despre peste 250 de milioane de locuri din întreaga lume, Google Maps oferă sugestii personalizate și răspunsuri inteligente, generate pe baza interogărilor formulate natural de utilizatori.
Google Maps în cifre
* 20 de miliarde de kilometri sunt parcurși zilnic, la nivel global, cu ajutorul navigației Google Maps, comparativ cu 1 miliard acum 5 ani.
* 250 de milioane de afaceri și locuri sunt acum prezente pe Google Maps, în creștere față de 150 de milioane, în 2015.
* 20 de milioane de kilometri de drumuri sunt acoperite cu imagini Street View pe Google Maps.
* 500 de milioane de utilizatori contribuie activ la Google Maps, adăugând recenzii, fotografii, rating-uri și informații despre trafic.
* 2 miliarde de oameni folosesc Google Maps în fiecare lună, dublu față de acum 5 ani.