Conducerea Romgaz pregătește zilele acestea și urmează să semneze în cursul săptămânii o serie de documente prin care oficialii companiei de stat – dar și ai Ministerului Energiei, principalul său acționar – vor să se asigure că sporesc șansele pentru finalizarea Centralei termoelectrice de la Iernut, a declarat directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu.
Centrala termoelectrică de la Iernut, o investiție majoră derulată de Romgaz care a trecut prin mai multe amânări, a ajuns la 3 procente distanță de finalizare.
- Ultimul termen asumat de constructor este peste aproximativ trei luni, pe 2 iunie.
- Odată pusă în funcțiune, aceasta este așteptată să crească producția de energie din România cu 439 MW.
- Oficiali Romgaz redactează în prezent documente, pe care le vor semna în cursul acestei săptămâni, pentru a activa un mecanism menit să crească șansele ca proiectul de la Iernut să nu sufere noi amânări sau un blocaj.
- Decizia vine în contextul în care, din informațiile din presa spaniolă, Duro Felguera, compania cu care Romgaz are contract pentru lucrările de la Iernut, este aproape de intrarea în insolvență.
Una dintre soluțiile discutate și anunțate de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și șeful Romgaz, Răzvan Popescu, după vizita pe șantierul de la Iernut este plata directă de către compania românească a subcontractorilor.
Cum funcționează mecanismul
Contactat de Gândul, directorul general al Romgaz a detaliat mecanismul luat în calcul de autorități, care reprezintă o asigurare pentru subcontractori.
„Vom plăti direct subcontractorii. Este vorba despre un mecanism care oferă Romgaz posibilitatea – nu obligația – de a plăti direct subcontractorii, inclusiv pe cel mai mare dintre ei, General Electric, pentru ca aceștia să aibă confidența că vor fi plătiți pentru lucrările executate în șantier”, a declarat Răzvan Popescu, CEO Romgaz, pentru Gândul.
Astfel, sumele facturate de subcontractori, care respectă prevederile contractuale, vor fi plătite fără a mai trece prin conturile Duro Felguera, potrivit șefului Romgaz.
„Plățile se pot efectua, conform legii, către orice subcontractor declarat, cu acordul contractorului general. Este un mecanism uzual care se utilizează în astfel de situații și nu este o decizie care să fie luată în AGA”, a detaliat Răzvan Popescu.
Discuțiile actuale vin pe fondul unor neliniști în șantier ca urmare a deciziei în așteptare privind insolvența Duro Felguera, care, potrivit presei spaniole, avea termen-limită chiar marți, 11 martie.
Aceasta a fost cerută în urma unui proiect destul de similar cu Iernut, în Alger.
„Romgaz nu are nicio legătură cu termenul aferent insolvenței Duro Felguera. Din câte am înțeles, oricum acesta s a prelungit cu trei luni”, a spus Răzvan Popescu.
„Centrala pe gaz de la Iernut va contribui la consolidarea securității energetice a României”
Întrebat dacă, odată semnate aceste documente, este mai încrezător că se va finaliza la ultimul termen, șeful Romgaz a declarat că obiectivul, în prezent, rămâne 2 iunie.
„Un proiect de o asemenea amploare nu are cum să nu fie finalizat. La un astfel de mastodont, e greu de spus. Target-ul nostru în în continuare este data de 2 iunie, cum este și data contractuală la care contractorul trebuie să o pună în producție”, a conchis șeful Romgaz, pentru Gândul.
„Săptămâna viitoare este critică pentru toate aceste demersuri de salvare a proiectului Iernut și garantez public că atât Ministerul Energiei, cât și Romgaz, companie din portofoliul nostru, vor face tot ceea ce este omenește posibil pentru a duce investiția dincolo de linia de sosire”, a spus Sebastian Burduja, după vizita pe șantier, din 8 martie.
„Cu o capacitate de 430 MW, Centrala pe gaz de la Iernut va contribui la consolidarea securității energetice a României, la procesul de tranziție energetică, la stabilizarea prețurilor prin creșterea producției de energiei electrică și la acoperirea vârfurilor de consum. Acest proiect, atât de important pentru România, trebuie să fie salvat, orice ar fi”, a spus demnitarul, la sfârșitul săptămânii trecute.
Traseul investiției de la Iernut
Una dintre cele mai așteptate investiții din piața energiei din România, centrala a reintrat din execuție în august 2023, după ce aceasta a fost oprită în iunie 2021.
Pentru a debloca investiția în noua centrală electrică de la Iernut, în anul 2023, acționarii Romgaz au aprobat încheierea unui contract de tranzacție cu Duro Felguera, una dintre clauzele contractului de tranzacție prevăzând returnarea către Duro Felguera a garanției de bună execuție executate odată cu rezilierea contractului anterior de lucrări, sub condiția îndeplinirii anumitor obligații. Valoarea acestei garanții a fost de 114 milioane de lei și a fost plătită în anul 2023.
Contractul inițial de construire a centralei, încheiat în 2016, la valoarea de 268 milioane de euro plus TVA, prevedea drept termen de punere în execuție anul 2020. Acesta fusese reziliat de Romgaz în iunie 2021, executarea lucrărilor de la Iernut fiind finalizată în proporție de 65-70%.
Răzvan Popescu, director general al Romgaz, a semnat pe 1 august 2023 ordinul de începere a lucrărilor pentru „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”, care are o putere instalată de 439 MW. Valoarea noului contractul este de aproape 345 de milioane de lei (aproximativ 70 de milioane de euro) fără TVA, iar garanțiile constituite ajung la 17,5 milioane de euro.
Termenul de finalizare a obiectivului de investiții a fost de 16 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, cu posibilitatea de prelungire conform prevederilor contractului.
„În data de 1 august 2023, prin emiterea ordinului de începere a lucrărilor, realizarea Centralei cu o putere instalată de 430 MW de la Iernut, un proiect strategic pentru Romgazcât și pentru România, intră în linie dreaptă. Astfel, reușim să continuăm proiectul de investiții și să trecem efectiv în etapa de derulare a noului contract pentru punerea în funcțiune a centralei în cel mai scurt timp posibil. Monitorizam cu atenție derularea contractului pentru finalizarea lucrărilor și vom continua să informăm periodic piața de capital și investitorii în raport cu progresele înregistrate”, declara Răzvan Popescu, director general al Romgaz, în august 2023.
Pentru investiția în noua centrală de la Iernut, în anul 2024 a fost încasată suma de 15,9 milioane lei din Planul Național de Investiții, potrivit raportului privind rezultatele preliminare ale Romgaz pe 2024. Suma totală încasată până la 31 decembrie 2024 este de 292,45 milioane lei; conform contractului de finanțare, suma maximă pe care Romgaz o poate accesa este de 320,91 milioane de lei.
Romgaz este principalul producător și furnizor de gaze naturale în România, care se ocupă cu explorarea, producția și furnizarea de gaze naturale, înmagazinarea de gaze, dar și producerea de energie electrică și este deținut de statul român, prin Ministerul Energiei, în proporție de 70%.
Producătorul este și partener egal în proiectul exploatării gazelor naturale în perimetrul de mare adâncime Nepun Deep și face demersurile necesare pentru a intra pe piața furnizării de gaze naturale.
CITEȘTE ȘI:
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul …