Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat miercuri, 9 iulie, că reprezintă o preocupare pentru acesta finanțarea minei de grafit de la Baia de Fier, întrucât grafenul este utilizat în domeniul inteligenței artificiale.
Radu Miruță/FOTO: Facebook
Făcând referire la persoanele aflate la conducerea companiilor de stat, acesta a afirmat la Antena 3 că „nu înțeleg potențialul unei resurse pe care o gestionează”, dând exemplul grafitului.
„Sunt oameni care nu înțeleg potențialul unei resurse pe care o gestionează. Vă dau exemplul grafitului, când s-a închis mina de grafit de la Baia de Fier, s-a închis pentru că nu era rentabil să procesezi grafitul pentru a produce o pastă cu care ungi matrițele din zona de siderurgie”, a explicat ministrul Economiei.
De asemenea, acesta a declarat că România are un grafit de o puritate mai mare decât cel al Norvegiei, iar acum poate fi folosit în domeniul inteligenței artificiale.
„Cu o densitate fantastic de mare, însă avem o inerție la fel de mare în a realiza că s-a schimbat complet modul în care poți folosi resursa respectivă. Acum 12 ani, se folosea la ceva mai puțin eficient, se ungeau niște forme în care se turna fierul topit, să nu se lipească (…) acum, doar după 12 ani, a fost o revoluție care nu s-a mai întâmplat într-o perioadă atât de scurtă de timp. S-a luat Premiul Nobel pentru că s-a reușit să se exfolieze și să se obțină grafen, iar astăzi, grafenul este limita evoluției inteligenței artificiale.
În România, doar într-un loc îl mai avem, în Europa, doar încă o țară (n. r. Norvegia) îl mai are. Al nostru este de o puritate mai mare decât al țării celeilalte. Chinezii au reușit să facă grafen artificial, nu e de aceeași performanță. Noi ne uităm la niște bălării care sunt pe locul fostei mine de grafit și pierdem bani”, a afirmat acesta.
Finanțarea minei de grafit, o preocupare pentru noul ministru al Economiei
Miruță mai declară că, în martie 2025, guvernul precedent anunța că „s-a finanțat exploatarea grafitului”, iar, atunci când acesta a ajuns la conducerea Ministerului Economiei, a aflat că această informație era falsă.
„A fost un anunț al Guvernului României în campania electorală, au spus că «s-a finanțat exploatarea grafitului», în martie 2025 a fost anunțul acesta. Am ajuns în minister, eu sunt și din Gorj, preocupat de finanțarea asta pentru grafit, să întreb unde suntem. Colegii din minister zâmbeau, nu știau cum să-mi spună adevărul, până mi-au dat un document și mi-au povestit ce s-a întâmplat de fapt. Nu a fost finanțat acest lucru, a fost un anunț neadevărat.
România a depus 2 proiecte la CE, unul a fost respins și unul aprobat, dar aprobarea a presupus introducerea în categoria de proiecte strategice, dar nu a fost finanțat acest lucru, ceea ce e foarte grav, e o preocupare pentru mine”, a mai precizat ministrul.
Întrebat de unde se poate face rost de cei 198 de milioane de euro pentru finanțarea minei de grafit, ministrul a subliniat că, în prezent, „este o constrângere bugetară, pentru că nu suntem în situația în care să ne uităm ce să facem să întoarcem mai mulți bani”.
„În momentul de față, este o constrângere bugetară, pentru că nu suntem în situația în care să ne uităm ce să facem să întoarcem mai mulți bani, ci suntem în situația în care ne uităm cum strângem cei 35 de miliarde pentru a nu debloca țara până la finalul acestui an. Suntem obligați să strângem acești bani pentru a rămâne funcționali.
„Nu trebuie să ne mai uităm cu viziune foarte îngustă, hai să ne uităm în depărtare și este extraordinar de plauzibil ca resursa asta să întoarcă masa pentru România. Voi încerca tot ce ține de mine, de la a vedea dacă nu cumva se acceptă la nivel de CE o finanțare cu dedicație, pentru că toată UE are nevoie, și industria din Germania are nevoie de resursa asta (…) dacă nu, vom încerca în ultimă instanță un parteneriat al statului Român cu cineva”, a explicat ministrul.
Directorii Salrom „se credeau performanți, dar salina a dispărut”
În cadrul emisiunii, Radu Miruță a vorbit și despre situația de la Salina Praid, declarând că nu a apucat să vorbească cu toți directorii de companii care și-au majorat salariille, însă a dat ca exemplu acțiunile pe care le-a luat în cazul celor de la Salrom, care administrează salina.
„Am cerut niște explicații și am luat niște măsuri pentru cei de la Salrom pentru care am propus revocarea din funcție. Am avut niște discuții cu ei ca să încerc varianta ușoară de a rezolva situația. Din discuțiile cu ei ei erau convinși că sunt foarte performanți, dar noi nu mai avem azi salina”, a spus Radu Miruță.
Potrivit ministrului, directorii Salrom invocau performanța în timp ce principala lor responsabilitate, protejarea zăcământului de sare, a fost complet neglijată, iar salina a fost lăsată să se inunde. „Tragedia de acolo era previzibilă”, a subliniat el.
Ministrul a adăugat în timpul interviului de miercuri de la Antena 3 CNN că a evitat procedura clasică de revocare pentru management defectuos, care riscă să fie atacată în instanță, și a apelat la un mecanism legal care permite revocarea automată în cazul în care există un prejudiciu: „Nu mai votez eu revocarea, ci ministerul ia act. Am invocat acest temei și am convocat AGA.”
„În statul român, uneori se iau decizii intenționat cu vulnerabilități, tocmai pentru ca statul să plătească a doua oară. La Salrom nu se va întâmpla acest lucru”, a mai spus Radu Miruță la Antena 3 CNN.