Ministrul Justiției Radu Marinescu a declarat, despre plecarea din țară a fraților Tate, că aceștia ar trebui să revină în România și să respecte procedurile judiciare, mai ales că se consideră nevinovați.
Frații Tate escortați de Poliție. FOTO: arhivă
„În ceea ce privește situația juridică a fraților Tate, a existat un comunicat al DIICOT, care a fost transmis publicului și în care s-a explicat că a existat doar o modificare în conținutul controlului judiciar care a fost dispus, în ceea ce îi privește pe acești doi inculpați”, a spus ministrul Justiției, invitat la o emisiune la TVR.
Marinescu a explicat că, deși solicitarea lor de revocare a controlului judiciar a fost respinsă, interdicția de a părăsi țara a fost înlăturată. Cu toate acestea, frații Tate au obligația legală de a reveni pentru a participa la proces.
„Dacă nu revin, consecința prevăzută de procedură este foarte clară. Se înlocuiește controlul judiciar cu altă măsură, poate să fie chiar și arestul preventiv și (..) dacă cineva se sustrage, încalcă măsurile preventive, procedurile judiciare continuă și există riscul unei condamnări penale”, a explicat el.
Ministrul a subliniat că, având în vedere gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați, în cazul unei condamnări, pedepsele ar putea fi foarte mari.
„Deci, eu cred că au tot interesul să revină în România, să se supună procedurilor judiciare, mai ales că, din câte am văzut și eu în câteva exprimări publice, se consideră nevinovați. Și atunci o persoană care se consideră nevinovată ar trebui să stea în justiție”, a declarat Marinescu, adăugând că este în interesul lor să se întoarcă.