Mitsubishi Motors refuză FUZIUNEA cu Nissan și Honda. Constructorul nipon vrea să rămână independent

0
3
mitsubishi-motors-refuza-fuziunea-cu-nissan-si-honda.-constructorul-nipon-vrea-sa-ramana-independent
Mitsubishi Motors refuză FUZIUNEA cu Nissan și Honda. Constructorul nipon vrea să rămână independent

Mitsubishi Motors ar putea să nu se alăture proiectului de fuziune discutat anterior cu partenerii Nissan şi Honda Motor, compania dorind să activeze în continuare independent, deoarece nu vrea să-și compromită procesul decizional.

Alianța dintre Nissan, Honda și Mitsubishi se anunța ca un succes global, menită să contracareze problemele din vânzări pe segmentul electric a celor trei producători auto și să scoată pe piață noi modele. Însă planul discutat anul trecut pare spulberat la începutul lui 2025, relatează Reuters.

Potrivit surselor, deși Mitsubishi Motors vrea să se retragă din proiect, dorește să mențină în continuare relații de cooperare cu cei doi parteneri. Un posibil motiv al abandonării proiectului ar fi dorința conducerii Mitsubishi de a nu fi constrânsă să altereze procesul decizional și implicit, partea de inovație.

În plus, constructorul nipon nu vrea să îndeplinească un rol periferic în cadrul unei noi firme, fiind și o chestiune de mândrie.

Compania are mai multe variante pe care să le ia în calcul

În decembrie, Nissan şi Honda anunțau că vor finaliza negocierile privind o posibilă fuziune până în iunie 2025, iar dacă lucrurile decurg conform planului, noua companie va intra pe piață din 2026.

Mitsubishi Motors, unde Nissan este acţionarul principal, cu o participaţie de 24%, urmează să decidă până la finalul lunii dacă se va implica sau nu în cadrul fuziunii. Momentan însă vor să se concentreze pe extinderea în sud-estul Asiei, acolo unde se află unele dintre cele mai profitabile piețe din portofoliul companiei.

CITEȘTE ȘI:

Negocieri finale pentru formarea celui de-al treilea cel mai mare gigant AUTO din lume. Se speră la vânzări de aproape 200 de miliarde de dolari!

Salonul Auto de la Detroit s-a deschis, dar este mai SĂRAC decât altădată

Șocul avut de inspectorii RAR când o șoferiță din Gorj a adus la inspectat o mașină „rar întâlnită pe străzile din România”

Cine este Anghel Ion? Un tânăr redactor, aflat la început de carieră. Scrie cu pasiune pe subiecte ce țin de sport, cultură, economic și relații internaționale. Este mereu în pas cu …

vezi toate articolele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.