Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită de la pacienți sub formă de bani și bunuri.
Nelu Tătaru. FOTO Inquam Photos George Calin
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis trimiterea în judecată a medicului Nelu Tătaru.
Amintim că, pe 10 octombrie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi, judeţul Vaslui, şi deputat, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale).
Nelu tătaru este acuzat că în perioada 3 aprilie – 12 iulie, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi, Nelu Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi/aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.
La momentul punerii sub urmărire penală de procurorii DNA, Nelu Tătaru s-a declarat nevinovat şi a precizat că nu a condiţionat niciodată actul medical.
Tot pe 10 octombrie, în acelaşi dosar s-a început urmărirea penală şi pentru alte alte 27 de persoane care au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, potrivit DNA.
Reamintim că după ce Nelu Tătaru a fost acuzat oficial, el a fost demis din funcţia de preşedinte al PNL Vaslui şi exclus de pe lista de candidaţi a partidului pentru alegerile parlamentare şi i-a fost ridicată imunitatea parlamentară.