Nicușor Dan și-a lansat site-ul de campanie pentru alegerile prezidențiale. „Mă adresez mai ales oamenilor care s-au săturat de partide”

0
6
nicusor-dan-si-a-lansat-site-ul-de-campanie-pentru-alegerile-prezidentiale.-„ma-adresez-mai-ales-oamenilor-care-s-au-saturat-de-partide”
Nicușor Dan și-a lansat site-ul de campanie pentru alegerile prezidențiale. „Mă adresez mai ales oamenilor care s-au săturat de partide”

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a subliniat că în campania electorală se va adresa electoratului USR, dar și electoratului altor partide și, mai ales, oamenilor care s-au săturat de formațiunile politice. 

„Mă adresez simpatizanților USR, dar și celor care au simpatii pentru alte partide politice și mai ales oamenilor care s-au săturat de toate partidele politice. Despre asta va fi campania”, a declarat Nicușor Dan într-o conferință de presă.

Cu privire la opțiunea de a candida la prezidențiale, după ce a fost votat de bucureșteni pentru a conduce primăria, Nicușor Dan a afirmat că, „văzând vechile partide sfidând votul oamenilor la referendum, înțelegem că puterile primarului sunt limitate și că pentru bucureșteni e mai bine ca Nicușor Dan să fie președinte”.

Întrebat ce are el și nu are Elena Lasconi, primarul general a răspuns: „Românii au nevoie de un președinte care cunoaște foarte bine mecanisme administrative, mecanisme juridice, au nevoie de cineva care a dovedit că se descurcă în situații complicate. Au nevoie de o persoană care are o anumită structură interioară care să permită gestionarea unor structuri de informații complicate. Sunt calități pe care eu consider că le am. Nu vreau să mă refer la alți candidați”.

 Țintă de 2 milioane de euro pentru donații

„În esenţă, vă propun o Românie onestă, în care să reconstruim instituţiile statului, astfel încât ele să funcţioneze pentru oameni”, a mai declarat Nicuşor Dan, la lansarea site-ului său de campanie, anunțând că ținta pentru donații în campania prezidențială este fixată la 2 miliaone de euro. 

În cadrul conferinței de presă, primarul Capitalei l-a contrazis pe președintele Klaus Iohannis care a afirmat că românii au primit explicațiile pentru anularea alegerilor prin motivația publicată de CCR: „Suntem în dezacord. Explicațiile nu sunt suficiente la momentul acesta. A fost o campanie despre care specialiștii au spus că a costat milioane de euro. Nu știm cine a plătit. S-a spus de influența unui actor străin, Rusia. Înclin să cred asta, dar nu avem răspunsuri suficiente”.

Primarul Capitalei i-a dat și o replică ministrului de Finanțe, Tanczos Barna, cu privire la bugetul alocat. „Noi vorbim de pere și dumnealui vorbește de mere. Bucureștiul are un buget de 13 miliarde și ce spune domnul Barna este să dam un miliard catre acest fond de redistribuire, eu nu am contestat asta. Eu am constestat ce facem cu cele 12 miliarde”, a mai spus Nicușor Dan.

Primarul și-a anunțat intenția de a candidat la finalul anului trecut FOTO Inquam Photos