Noul comisar austriac pentru migrație susține aderarea deplină a României la Schengen. Când ar putea avea loc noi discuţii

0
5
noul-comisar-austriac-pentru-migratie-sustine-aderarea-deplina-a-romaniei-la-schengen.-cand-ar-putea-avea-loc-noi-discutii
Noul comisar austriac pentru migrație susține aderarea deplină a României la Schengen. Când ar putea avea loc noi discuţii

Noul comisar european pentru migrație Magnus Brunner, desemnat de Austria, a declarat că este în favoarea includerii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.

Austria ar putea aproba aderarea României la Schengen. Foto Shutterstock

La 22 noiembrie, Ungaria organizează, la Budapesta, un summit al miniștrilor de interne ai Austriei, României şi Bulgariei, unde va fi dezbătut din nou acest subiect, informează Antena3 citând presa austriacă.

Magnus Brunner, care face parte din partidul cancelarului Nehammer, va fi audiat marţi de deputaţii europeni de la Bruxelles, în noua sa calitate de comisar european pentru migrație. Pe lângă poziția lui privind procedurile de azil în țările terțe, protecția frontierelor externe etc., va fi luată în discuţie, din nou, includerea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen.

Faptul că Magnus Brunner a cerut deja asta înaintea audierii a luat prin surprindere presa din Austria, pentru că acest lucru în seamnă că el, practic, contrazice linia cancelarului Karl Nehammer și a ministrului de Interne Gerhard Karner și, prin urmare, a propriului său partid, care a blocat constant aderarea deplină a celor două ţări la Schengen.

Potrivit aceleiaşi surse, Ungaria, care până la sfârşitul acestui an se află la conducerea Uniunii Europene, va organiza un summit al miniștrilor de Interne ai Austriei (Gerhard Karner), României (Marian-Cătălin Predoiu) și Bulgariei (Atanas Ilkov), unde va fi abordată această temă. Ministrul austriac şi-a confirmat prezenţa la şedinţa din 22 noiembrie, când este posibil ca restricţiile pentru România şi Bulgaria să fie ridicate.

Când ar putea fi ridicată blocada

Gerhard Karner afirmase că România și Bulgaria nu sunt încă pregătite pentru o admitere completă în spaţiul comunitar şi a refuzat să precizeze dacă şi-a schimbat sau nu această opinie.

Cu toate acestea, progresele făcute nu pot fi trecute cu vederea. Astfel, migrația în Balcani a scăzut cu 62 la sută și numărul reținărilor ilegale a scăzut semnificativ nu doar în Austria (de la 5.061 rețineri în septembrie anul trecut, la 840 în septembrie anul acesta), ci şi în România, care a înregistrat cu 10% mai puţine cazuri, şi în Bulgaria, cu 46% mai puține rețineri.

O scădere masivă s-a înregistrat şi în ceea ce priveşte numărul cererilor de azil: cu 74% mai puţine în România şi cu 43% în Bulgaria, cele două ţări urmând să preia acum imigranţii care au solicitat azil în Austria, dar au fost înregistrate pentru prima dată în România sau Bulgaria.

În acest context, şansele ca România să devină membru deplin în spaţiul Schengen cresc din nou, iar aderarea ar putea fi decisă la următorul Consiliu JAI, din 12 decembrie, potrivit aceleiaşi surse.