Cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, la care statul deține, prin Ministerul Energiei, 20,69% din acțiuni, anunță un profit net în scădere, dar și investiții-record pentru prima jumătate a anului 2025.
Grupul OMV Petrom, a încheiat primele șase luni din acest an cu un profit net de 2,08 miliarde de lei, de la 2,62 de miliarde de lei din perioada similară de anul trecut, respectiv o scădere de 21%, arată rezultatele pentru ianuarie – iunie și trimestru doi din 2025, publicate joi la Bursa de Valori București (BVB).
Potrivit situației financiare neauditate interimare consolidate simplificate la data de și pentru perioada încheiată la 30 iunie 2025, rezultatul din exploatare excluzând elemente speciale a fost de 2,5 miliarde lei, mai mic cu 22%, în principal din cauza prețurilor mai mici la țiței, a impactului reglementărilor în domeniul gazelor naturale și al energiei electrice, precum și a activităților de mentenanță planificată în toate segmentele de activitate din trimestrul doi.
- Profitul net a scăzut cu 21% la 2,1 miliarde lei, de la 2,62 miliarde de lei
- Investițiile au fost cu 37% mai mari, de 3,3 miliarde lei, cu investiții mai ridicate în Neptun Deep
- Contribuția la bugetul de stat a fost de 7,9 miliarde lei
- Plata dividendelor de bază record aferente anului 2024 pentru acționarii grupului a început în iunie.
Statul român, prin Ministerul Energiei, are 12.897.296.810 acțiuni (20,6980%) și i se cuvin 572.639.978,36 de lei dividende.
Compania deține o cotă de 50% din proiectul Neptun Deep, alături de Romgaz, și este operatorul perimetrului de mare adâncime din Marea Neagră, care înseamnă o investiție totală de 4 miliarde de euro, la care partenerii în concesiune contribuie în mod egal. Neptun Deep este cea mai mare resursă de gaze naturale din UE, cu o producție estimată de circa 100 miliarde de metri cubi, iar după începere exploatării, România va urca pe primul loc în Europa ca producător de gaze naturale potrivit oficialilor.
Primele gaze din Neptun Deep sunt așteptate în 2027.
Investiții record în prima jumătate a anului 2025
„În prima jumătate a anului, am avut investiții record de 3,3 miliarde lei, cu aproape 40% mai mari față de perioada similară a anului trecut. Acestea ne-au permis să progresăm în proiecte cheie precum Neptun Deep, energie regenerabilă și biocombustibili. De asemenea, am continuat să investim în activitățile noastre tradiționale de Explorare și Producție și am continuat să ne extindem amprenta în regiune, mai precis în Bulgaria”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, în comunicatul de presp al companie.
Potrivit șefei OMV Petrom, performanța semestrială a fost afectată de prețurile volatile și mai scăzute ale țițeiului, în timp ce reviziile planificate ale activelor cheie în toate segmentele de activitate au afectat temporar volumele de producție în al doilea trimestru. Activitatea de Gaze si Energie a rămas foarte reglementată, ceea ce a dus la un rezultat negativ al acestui segment.
Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a scăzut cu 22% față de anul precedent, la 2,5 miliarde de lei, in timp ce contribuția la bugetul de stat a fost la un nivel ridicat, de aproximativ 8 miliarde de lei, a explicat șefa OMV Petrom.
„Pentru 2025 avem un plan de investiții record, de aproximativ 8,6 miliarde de lei, care necesită un cadru de reglementare și fiscal predictibil și competitiv. În contextul unui mediu de piață cu provocări, rămânem concentrați pe disciplina strictă a costurilor și excelența operațională, pentru a oferi valoare pe termen lung tuturor părților interesate”, a transmis Christina Verchere.
Rezultate-cheie
- Explorare și Producție
Potrivit companiei, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 1,5 miliarde lei vs 1,6 miliarde lei în aceeași perioadă din 2024, determinat în principal de prețul mai scăzut al țițeiului, volumele mai mici de hidrocarburi, impozitarea mai mare a gazelor și costurile de producție mai mari
Producția a scăzut cu 5,4%, în linie cu așteptările, în principal ca urmare a activităților de mentenanță planificate și a declinului natural în principalele zăcăminte, compensate parțial de contribuția lucrărilor capitale la sonde și a sondelor noi
Costul de producție a crescut cu 13%, la 17,7 USD/bep, ca urmare a scăderii producției disponibile pentru vânzare și a costurilor mai mari (inclusiv noua taxă pe construcții)
- Rafinare și Marketing
Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 0,9 miliarde lei, față de 1,2 miliarde lei în 1-6/24, în principal din cauza scăderii marjei de rafinare și a ratei de utilizare mai redusă a rafinăriei în contextul opririi planificate din mai 2025
Indicatorul marjă de rafinare OMV Petrom a fost de 9,2 USD/bbl, în scădere cu 17% ca urmare a diferențialelor mai mici pentru benzină și distilate medii
Rata de utilizare a rafinăriei a fost de 87%, în contextul opririi planificate de 20 de zile a rafinăriei Petrobrazi în mai 2025
- Gaze și Energie
Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de (94) milioane lei vs 382 milioane lei în 1-6/24; cadrul de reglementare a continuat să influențeze negativ rezultatul din activitatea de energie electrică
Vânzările totale de gaze naturale au crescut la 22,6 TW, cu 11% mai mari
Producția centralei electrice Brazi a fost de 1,8 TWh, reprezentând 8% din mixul de producție al României în contextul reviziei planificate
Evenimente importante
- Dezvoltarea regională a gazelor
Neptun Deep: începerea forajului de dezvoltare, în același timp cu avansarea în procesul de fabricare a echipamentelor și al construcției stației de măsurare a gazelor naturale; continuarea activităților de comercializare a gazelor naturale.
Han-Asparuh (Bulgaria): încheierea tranzacției cu NewMed și progresul către începerea forajului de explorare în T4/25. Instalație de foraj contractată.
- Decarbonizarea energiei electrice
Bulgaria: achiziția unei participații de 50% din unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice din Bulgaria
Semnarea contractelor EPCC pentru toate cele 4 parcuri fotovoltaice care urmează să fie dezvoltate împreună cu CE Oltenia
- Decarbonizarea transporturilor
Unitatea SAF/HVO: începerea construcției și asigurarea materiei prime prin contractul de achiziție a uleiului de gătit uzat
Electromobilitate: ~1.000 de puncte de încărcare disponibile
- Optimizarea activităților tradiționale
O nouă descoperire de gaze naturale la Spineni, lângă Craiova
Opriri planificate au fost efectuate cu succes in toate segmentele de activitate: în E&P – în Asset Petromar și Asset Crișana, în R&M – la rafinăria Petrobrazi și în G&E la centrala electrica Brazi.
Sursa foto: OMV Petrom
Citiți și: