Papa Francisc a fost diagnosticat cu pneumonie la ambii plămâni în urma unei tomografii realizate marți, a anunțat Vaticanul, care a precizat că testele indică „un tablou clinic complex” pentru unul dintre cei mai în vârstă papi din istorie.
Papa Francisc suferă de o dublă pneumonie, a anunțat Vaticanul FOTO Arhivă
„Tomografia de control la nivel toracic, efectuată în această după-amiază de Sfântul Părinte, a evidențiat debutul unei pneumonii bilaterale, care a necesitat o terapie farmacologică suplimentară”, a transmis Vaticanul marți.
Pontiful în vârstă de 88 de ani – care s-a confruntat de-a lungul timpului cu mai multe probleme pulmonare – a primit Euharistia în dimineața zilei de marți și „a alternat odihna cu rugăciunea și lectura unor texte”, transmite CNN.
Luni, Vaticanul a anunțat că Papa Francisc suferă de o „infecție polimicrobiană” a căilor respiratorii, ceea ce impune o modificare a tratamentului său în spital.
„Rezultatele testelor efectuate în ultimele zile și astăzi au evidențiat o infecție polimicrobiană a tractului respirator, ceea ce a condus la o nouă schimbare a terapiei”, a precizat Vaticanul în comunicatul de luni.
„Toate testele efectuate până în prezent indică un tablou clinic complex care va necesita o spitalizare adecvată.”
Marți dimineață, Papa Francisc s-a trezit după o noapte liniștită, a luat micul dejun și a citit ziarele, potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni.
Vaticanul a declarat marți că, în ciuda apariției pneumoniei la ambii plămâni, „Papa Francisc este bine dispus”.
„El mulțumește pentru apropierea pe care o simte în aceste momente și cere, cu recunoștință, să continuăm să ne rugăm pentru el”, se arată în comunicat.
Infecțiile polimicrobiene sunt boli acute și cronice care pot fi cauzate de o combinație de virusuri, bacterii, fungi și paraziți, potrivit Institutelor Naționale de Sănătate din SUA.
Înainte de diagnosticarea pneumoniei, credincioșii adunați în fața Vaticanului și-au exprimat îngrijorarea cu privire la starea papei și i-au urat însănătoșire grabnică.
„Ne dorim cu siguranță ca el să se facă bine cât mai repede”, a declarat pentru preotul american Tyler Carter.