Poliția Locală a Sectorului 6 din Capitală a stârnit un val de reacții negative, după ce a amendat cu 6.500 de lei un localnic care a hrănit porumbeii, după ce interacțiunea polițiștilor cu acesta a degenerat.
Polițiștii locali au amendat un bărbat care a hrănit porumbeii. Foto: Poliția locală Sector 6
„6.500 de lei amendă, fără să stăm la discuții!”, a fost mesajul cu care Poliția Locală a Sectorului 6 din Capitală și-a început relatarea, despre cum a aplicat legea în cazul unui localnic acuzat de injurii aduse polițistului local, refuz de legitimare şi hrănirea porumbeilor. Reprezentanții Poliției locale de sector au prezentat incidentul într-un mod dramatic.
„Ostentativ, sub ochii polițistului local, acesta a vărsat o pungă întreagă de arpacaș la rădăcina unui copac, chiar sub panoul care arată că acest lucru este interzis. “Nu vreau! Da de ce?”, au fost cuvinte la adresa lui Adrian (n.r. polițistul local) atunci când şi-a declinat identitatea şi i-a cerut să se legitimeze. După care a urmat un potop de injurii. Colegul nostru nu a stat la discuții, a chemat în sprijin Intervenția, moment în care bărbatul a luat-o la goană prin piață. Spera să se facă nevăzut”, au relatat polițiștii locali.
În sprijin a venit și un echipaj de la Circulație, care auzise prin stație apelul şi se afla în zonă, au transmis polițiștii locali.
„Cu Adrian pe urme, bărbatul a fost prins de Mihaela şi Dan. Au reușit să-l imobilizeze pe trotuarul din fața bisericii catolice. În fața oamenilor legii, nu a mai fost atât de curajos, și-a recunoscut fapta! Procesul verbal a fost întocmit pe loc. De la începutul acestui an, doar pentru refuz de legitimare și injurii am dat amenzi în valoare de 6.500 de lei. Nu tolerăm astfel de fapte! Ne dorim un sector civilizat, pentru asta venim în sprijinul comunităţii!”, a informat Poliția Locală a Sectorului 6 din Capitală.
Poliția locală, criticată pentru mesajul transmis
Informarea publicată pe pagina de Facebook a Poliției Locale a Sectorului 6 a stârnit controverse.
„Bravo, o postare de tot râsul. O Poliție care trebuie desființată. În fața interlopilor tremurați în ghete”, le-a transmis un român.
„O realizare impresionantă, felicitări sincere”, le-a transmis un alt român, ironic, polițiștilor locali.
„Cerșetoria când o amendați ? E plin sectorul de cerșetori: în piață, în tramvai, la semafor, la intrarea în farmacie sau alt magazin, cerșetori de toate vârstele: copii, părinții lor și mai bătrâni, creează un disconfort, totodată încalcă și legea), iar locala nu-i amendează, nemaivorbind că adulții pot intra și la închisoare pentru această faptă. Din contră cerșetoria este încurajată – fără să stăm la discuții”, scrie un bucureștean.
„Și eu hrănesc porumbeii! Eu îl las să scrie sănătos amenda și-l invit să îi hrănească, împreună cu mine. Dacă nu ne înțelegem și iau amenda, măcar să îl înjur bine, să merite și să mă țină minte. Nu vreau polițiști locali licențiați în drept, cu la 1,90, cu pătrățele vizibile, dar îi vreau cu educație și am pretenția să cunoască limba română și să răspundă prompt solicitărilor cetățenilor. De asemenea, dacă tot nu au pătrățele, le recomand plimbări dese în jurul instituțiilor de învățământ, în parcuri etc.”, le-a transmis o altă localnică.
Valul de reacții la informarea transmisă de polițiști a fost oprit pe pagina de Facebook, după ce administratorii ei au limitat posibilitatea de a adăuga comentarii la postare.