Politico: Nicușor Dan, matematicianul care încearcă să-i oprească pe Putin și Trump din distrugerea Occidentului

0
4
politico:-nicusor-dan,-matematicianul-care-incearca-sa-i-opreasca-pe-putin-si-trump-din-distrugerea-occidentului
Politico: Nicușor Dan, matematicianul care încearcă să-i oprească pe Putin și Trump din distrugerea Occidentului

Într-un interviu pentru publicația Politico, Nicușor Dan, candidatul independent la alegerile prezidențiale, a declarat despre Elon Musk și JD Vance, care au criticat anularea alegerilor, că „nu au suficiente informații despre ceea ce s-a întâmplat pentru a putea judeca în mod corect”.

Nicușor Dan/Inquam photos

Politico îl descrie pe Nicușor Dan drept „primarul Bucureștiului în vârstă de 55 de ani, care luptă împotriva corupției”. Acesta cântărește fiecare cuvânt înainte să vorbească „ca și cum viitorul civilizației ar depinde de asta. Atunci, el ar fi cea mai bună speranță pentru Occident de a ține România.

Publicația amintește de decizia Curții Constituționale (CCR) de la 6 decembrie 2024 privind anularea alegerilor, pe baza documentelor CSAT care susțineau că au existat interferențe, dar și din cauza finanțării „dubioase” a campaniei lui Călin Georgescu.

În ciuda acuzațiilor, Georgescu a rămas popular în sondaje, însă BEC a decis să-i respingă candidatura la alegerile din mai, iar CCR i-a respins contestația.

În urma acestor evenimente, vicepreședintele SUA, JD Vance, și Elon Musk, șeful Departamentului de Eficiență Guvernamentală (DOGE), au criticat decizia României de a-i interzice candidatura lui Georgescu, considerând-o o parodie a democrației.

Musk și Vance  „nu au suficiente informații despre ceea ce s-a întâmplat pentru a putea judeca în mod corect”

Cu toate acestea, Nicușor Dan nu a venit cu un răspuns pe măsura criticilor, deoarece, potrivit acestuia, Vance și Musk  „nu au suficiente informații despre ceea ce s-a întâmplat pentru a putea judeca în mod corect, și nu este în totalitate vina lor”.  

„Nu dă bine imaginii României și cred că trebuie să clarificăm totul. Sunt liberi să-și exprime opiniile. Cred că românii sunt mult mai interesați să afle ce spun candidații despre viitorul României”, a declarat Nicușor Dan pentru Politico.

Despre Simion, Politico scrie că este un politician de extremă dreaptă, care urmărește să atragă din electoratul lui Georgescu. De asemenea, potrivit publicației, pare că va câștiga primul tur al alegerilor de pe 4 mai.

De cealaltă parte, potrivit sondajelor, Nicușor Dan are șanse să câștige alegerile dacă trece de primul tur.

Întrebat de ce România este următoarea țară europeană unde extrema dreaptă este în creștere, Nicușor Dan „ia o pauză, din nou, înainte să vină cu o analiză proprie”.

„Cred că este o nemulțumire în societatea românească, care a fost mult timp adormită. Avem o masă mare de oameni care realizează și transmit faptul că lucrurile nu pot continua așa… sunt oameni care spun că orice alternativă este mai bună decât sistemul actual”, a declarat primarul.

„Profesorul”

În articolul publicat de Politico, există un subcapitol intitulat „Profesorul”, unde s-a scris despre succesul candidatului la prezidențiale de la Olimpiadele Internaționale de Matematică.

„Un student pasionat de filozofie, cu un păr gros, creț și închis la culoare, el păstrează acea aură ușor desprinsă de realitate a trecutului său academic.

Este un contrast puternic față de Georgescu, care a apărut în videoclipurile de pe TikTok călare, îmbrăcat în haine tradiționale și s-a lăudat că nu are nevoie de un partid pentru că partidul lui este România”, scrie Politico.

Acesta a declarat că este de acord cu sprijinul Ucrainei în războiul cu Rusia, dar și faptul că SUA este în mod natural în aceeași tabără cu Europa.

„Statele Unite și Europa fac parte din același model civilizațional, ceea ce este în cotradicție cu alte modele de civilizație. Deci, ar trebui să fim uniți în acest conflict între civilizații.

Să încerci să stabilești pacea în Ucraina este foarte legitim. Toată lumea vrea. Uitându-mă la răspunsul administrației Statelor Unite, am văzut o mare presiune pe partea ucraineană, dar nu am văzut aceeași presiune și asupra părții rusești.

Dacă ai fi administrația Statelor Unite și vrei să aplici presiune pe partea rusă, ai putea vorbi despre penalități financiare, despre prețul petrolului și toate aceste lucruri, dar eu nu am văzut asta”, a afirmat Nicușor Dan.

De asemenea, acesta a mai declarat că modul în care se încheie acest război este foarte important pentru securitatea Europei în viitor.

„Un eșec total”

Nicușor Dan a afirmat pentru publicația citată despre investigațiile cu privire la ce s-a petrecut exact în timpul primului tur al alegerilor din noiembrie că au fost un „eșec total”.

Acesta s-a declarat frustrat că autoritățile nu au oferit încă întreaga explicație cu privire la ce s-a întâmplat, făcând loc astfel teoriilor conspirației.

În România avem amintiri puternice despre ce înseamnă Rusia. Cred că regimul rus și domnul Putin au încercat să destabilizeze sistemul democratic din România, dar și în alte țări din Europa. Asta face parte din războiul hibrid pe care îl poartă contra Europei”, a mai afirmat acesta.

De asemenea, îl descrie pe Simion, liderul AUR, drept favorabil Rusiei și o provocare pentru viziunea pro-occidentală a României. Celălalt rival principal al lui Dan, spune el, este Crin Antonescu, un fost președinte despre care spune că reprezintă instituția politică nepopulară.

„Până într-un anumit punct, sunt un politician anti-sistem. Cred că oamenii mă văd drept un critic al sistemului politic actual, iar pe de altă parte, ca având o onestitate pe care oamenii nu o văd la alți politicieni. În opinia mea, personajul este mai important decât programul”, a mai afirmat Nicușor Dan.