Polițiștii au adus miercuri un fugar din Statele Unite, căruia Tribunalul Dolj i-a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind acuzat de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Orbulețu Alexandru, românul căutat internațional, categoria MOST WANTED/FOTO: Poliția Română
Potrivit surselor, românul urmărit internațional din categoria MOST WANTED, a fost escortat de Poliția Română la Aeroportul Otopeni miercuri, 13 octombrie, la ora 13:10.
Tribunalului Dolj anunță că infractorul va sta 7 ani și o lună în spatele gratiilor, fiind acuzat de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Orbuletu Alexandru Radu, în vârstă de 33 de ani, este fugarul adus din SUA. Acesta s-a născut în Craiova, însă domiciliul îl are în Mehedinți.
În 2018, fugarul, care se afla în Craiova, a lovit un alt bărbat cu un obiect ascuțit în zona capului, provocându-i leziuni. Urmările au fost atât de grave încât victimei i-au trebuit 40-45 de zile pentru îngrijiri medicale și vindecare.
Pentru a-l prinde și aduce pe fugar în țară din Statele Unite ale Americii, au intervenit Centrul de Cooperare Polițienească din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).