Victor Ponta a anunțat miercuri că nu participă la dezbaterea de la Antena 3, pentru că va merge la Mănăstirea Pantocrator.
Victor Ponta cu o Biblie în timpul dezbaterii de la TVR FOTO Inquam / George Călin
Victor Ponta, candidat independent la președinția României, a declarat că nu va participa la dezbaterea de la Antena 3 CNN de miercuri seara. Candidatul la alegerile prezidențiale a dat 3 motive pentru care nu va fi prezent.
„Nu mă interesează caftelile lor. La CNN, am văzut aseară. Noi eram la dezbatere și domnul Gâdea se certa cu mine la Antena 3 și cu Eugen Teodorovici”, a spus Victor Ponta.
Totuși, candidatul independent a menționat și un al doilea motiv pentru care nu va fi prezent la dezbatere.
„În această seară, la ora 19:00 sunt la un eveniment, extrem de important, la care am confirmat de foarte mult timp că voi participa la Mănăstirea Pantocrator. Este un eveniment religios unic în România, la care vor fi foarte mulți oameni”, scrie Gândul.
Victor Ponta a lăsat totuși să se înțeleagă că neparticiparea sa la dezbatere este și pentru faptul că anul acesta nu a fost invitat deloc la Antena 3.
„Și în al 3-lea rând, haideți că vă spun direct. Dacă iei milioane de euro de la PSD- PNL ca să îl susții pe Antonescu, de ce mă chem pe mine? Nici nu m-au chemat anul ăsta. De la 1 ianuarie și până azi n-am primit nicio invitație de la Antena 3. Atenție, niciuna. Astăzi m-au chemat la o dezbatere cumva. Băi, am luat banii de la PSD-PNL ca să-l bumbăcim pe Ponta, după cum mă cunoașteți, rezist, dar nu vreau să mă cobor. De ce să mă cobor? …Telespectatorii de la Antena 3 cu siguranță ar fi vrut să mă vadă de la 1 ianuarie și până azi și n-au avut ocazia să mă vadă niciodată, motiv pentru care s-au mutat la România TV ca să mă poată vedea, serios.”, a mai spus Ponta.
Reprezentanții televiziunii au arătat o captură a invitației trimise lui Victor Ponta.
Dezbaterea, moderată de jurnalistul Mihai Gâdea, va începe de la ora 20:00.