Cristian Diaconescu, fost diplomat și ministru în mai multe guverne ale României, candidat la alegerile prezidențiale din acest an, a avut o carieră politică caracterizată prin schimbări semnificative de orientare.
Cristian Diaconescu. Foto: Arhivă Adevărul
Studii
Cristian Diaconescu s-a născut pe 2 iulie 1959, în București. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1983, iar în același an a devenit judecător la Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov. Ulterior, a lucrat ca judecător la Judecătoria Sectorului 4 din București până în 1990. Pe parcursul acestei perioade, a fost „cursant al Universității de Marxism”, fapt care a fost menționat într-o fișă de apreciere din 1988, cu un an înaintea Revoluției din 1989, ceea ce a stârnit ulterior controverse asupra apartenenței sale la regimul comunist.
În 2007 a obținut titlul de doctor în dreptul comerțului internațional la Academia de Studii Economice din București.
Cariera politică
Începând cu anii ’90, Diaconescu a făcut tranziția de la cariera juridică la cea diplomatică, lucrând în Ministerul Afacerilor Externe (MAE). A ocupat funcții importante, inclusiv cea de diplomat la Misiunea Permanentă a României la OSCE și de director al Direcției Generale Juridice și Consulare din cadrul MAE. În 2000, a fost numit Secretar General Adjunct al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), iar în 2001 a devenit Secretar de Stat pentru Afaceri Bilaterale.
În politica românească, Diaconescu a intrat activ în 2001, atunci când a fost numit Secretar de Stat pentru Afaceri Bilaterale. Ulterior, în 2004, a fost numit ministru al Justiției în guvernul Adrian Năstase, iar în această funcție a jucat un rol important în negocierea și închiderea capitolului 24 al procesului de aderare a României la Uniunea Europeană. La scurt timp după ce a ocupat acest post, a fost ales vicepreședinte al Senatului României, de unde a avut un cuvânt de spus în comisiile de apărare și drepturile omului.
În perioada 2008-2009, Diaconescu a fost ministru de externe în guvernul condus de Emil Boc. După ce PSD a ieșit din guvern în toamna lui 2009, Diaconescu a demisionat împreună cu toți miniștrii social-democrați, ca reacție la demiterea ministrului de interne Dan Nica.
Controversele și schimbările de orientare politică
O mare parte a carierei politice a lui Cristian Diaconescu a fost marcată de controverse și de schimbări semnificative de orientare politică. După ce a fost unul dintre liderii PSD, în 2010 Diaconescu a părăsit partidul și s-a alăturat grupului parlamentar independent fondat de Gabriel Oprea, fost coleg din PSD. Împreună cu Oprea, Diaconescu a fost unul dintre cei care au pus bazele Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), un partid care s-a dorit un partener al guvernelor de centru-dreapta. La congresul din 2010, Diaconescu a fost ales președinte de onoare al UNPR, iar în 2011 a devenit vicepreședinte al Senatului.
În 2012, Diaconescu a fost numit ministru de externe în guvernul condus de Emil Boc și apoi în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Tot în 2012, a devenit șef al Cancelariei Prezidențiale în mandatul președintelui Traian Băsescu, o funcție care l-a adus în centrul deciziilor politice interne și externe ale țării. Acesta a fost momentul în care, în ciuda legăturilor anterioare cu PSD, Diaconescu a devenit un susținător al președintelui Băsescu și al Mișcării Populare, o fundație politică care ulterior a fost transformată în partid, PMP.
După 2014, Diaconescu a fost desemnat candidatul PMP pentru alegerile prezidențiale, dar a pierdut susținerea partidului în favoarea Eleni Udrea și s-a retras. Cu toate acestea, a continuat să joace un rol în partidul PMP, fiind ales președinte al formațiunii în 2021, dar și-a pierdut susținerea internă după ce a propus o colaborare cu AUR, un partid naționalist. Acest gest a fost privit de mulți ca o trădare a principiilor partidelor de centru-dreapta, iar în 2022 a fost înlocuit la conducerea PMP, în urma unui congres extraordinar în care a fost contestat de mai mulți lideri ai partidului. Propunerea sa de a coopera cu AUR a stârnit un val de critici, iar Diaconescu a fost exclus din PMP, ceea ce a dus la o dispută juridică legată de validitatea congresului care l-a demis, finalizată cu o înfrângere în instanță.