Portret de candidat. Victor Ponta – fost premier și șef PSD exclus din partid

0
4
portret-de-candidat.-victor-ponta-–-fost-premier-si-sef-psd-exclus-din-partid
Portret de candidat. Victor Ponta – fost premier și șef PSD exclus din partid

Victor Ponta s-a remarcat la momenul ascensiunii sale ca fiind cel mai tânăr șef al PSD și cel mai tânăr premier de până atunci, Nu au trecut neobservate nici disputele cu președintele Traian Băsescu, fiind unul dintre artizanii suspendării fostului șef de stat. 

FOTO Inquam Photos

Victor Ponta s-a înscris în actuala cursă prezidențială cu un discurs trasat atât către votanții PSD, cât și către votanții fostului candidat Călin Georgescu, al cărui electorat este acum dorit de George Simion. 

El i-a transmis șefului AUR, într-un mesaj video, că nu poate să fie președinte și i-a cerut să înțeleagă „ce este mai bine pentru România”, aflată într-o „criză politică internațională”. „Nu ești Călin Georgescu. Nu ai educația, pregătirea, experiența, valorile și credința lui în Dumnezeu”, i-a transmis Victor Ponta care se consideră nou în politică, pentru că, pretinde el, nu este același om de acum 10 ani. 

Pregătire 

Victor Ponta a trecut printr-un scandal de plagiat privind lucrarea de doctorat. El și-a redobândit titlul de doctor în Drept Penal Internaţional, din anul 2003, titlu absolvit la Universitatea din Bucureşti cu teza „Curtea Penală Internaţională”. Acest titlu a fost contestat, după ce revista ”Nature” a dat publicităţii o serie de informaţii care dovedeau plagiatul. Fostul premier a obținut în 2024 anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor.

La preluarea mandatului de premier, în CV-ul său apărea și un master în Drept Penal Internaţional la Universitatea din Catania, Sicilia. Și menţionarea acestuia în CV-ul lui Ponta a fost subiect de controversă. În urma unei investigaţii desfăşurate de ziarul Adevărul, conducerea universităţii italiene a precizat că a fost vorba despre un curs de doar câteva luni. 

Ponta are și o diplomă în drept penal obținută la Universitatea din București, potrivit datelor mai vechi de pe pagina Parlamentului, date care nu mai sunt disponibile. Fostul premier și-a șters în 2012 o bună parte din CV, precizând că a lăsat doar ce este necesar pentru funcție. Ponta a urmat și cursurile școlii de vară de la Oxford, Marea Britanie.  

În anul 1995, Victor Ponta a devenit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, Bucureşti, iar apoi în 1998 s-a mutat la Secţia de Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică fiind specializat în domeniul infracţiunilor economico – financiare, la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Între 2000 şi 2001, Victor Ponta a fost şi coordonator la Biroul de Combatere a Spălării Banilor.

Carieră politică 

Din decembrie 2008 până în octombrie 2009 a fost ministru pentru relatia cu Parlamentul în Guvernul Emil Boc, iar din in luna mai 2012, Victor Ponta a devenit premier al României. A preluat conducerea PSD în 2010, devenind cel mai tânăr șef al formațiunii la acel moment, iar în 2012 a devenit cel mai tânăr premier de până atunci. El a fost și președinte al Tineretului PSD. 

În 2001 a avut prima funcţie politică. El a devenit secretar de stat, șef al Corpului de Control al Guvernului, în Executivul condus de Adrian Năstase. A ocupat funcţia până în 2004.

În perioada martie-decembrie 2004, Victor Ponta a fost ministru Delegat pentru Controlul Implementării Programelor cu Finanţare Internaţională şi Urmărirea Aplicării Acquis-ului Comunitar.

În campania electorală pentru prezidenţialele din 2009, Victor Ponta a fost purtătorul de cuvânt al echipei lui Mircea Geoană. O altă legătură apropiată a avut-o cu premierul Marcel Ciolacu căruia i-a fost consilier onorific. A fost însă demis odată cu anunțarea candidaturii sale la alegerile din 2025 fiind și exclus din partid.  

Ce avere are

Declarația de avere a fostului premier și șef PSD a fost subțiată în contextul divorțului de Daciana Sârbu. Averea sa rămâne însă una considerabilă, fiind de remarcat o înclinație către investițiile imobiliare pe piețe externe. 

Printre bunurile imobiliare pe care le deține se numără un apartament de 95 de metri pătrați în București, un alt apartament de 200 de metri pătrați în Istanbul și unul de 82 de metri pătrați în Dubai.

Mai este meționată o colecție de ceasuri de valoare, evaluată la aproximativ 20.000 de euro. El deține și un autovehicul SMART cumpărat în 2012. 

Ponta deține în conturi bancare peste 150.000 de euro și a oferit un împrumut în valoare de 190.000 de lei Partidului Social Democrat (PSD).

În ceea ce privește veniturile, fostul prim-ministru a obținut anul trecut 240.000 de lei din funcția de la Camera de Comerț și Industrie și 19.295 de lei din activitatea desfășurată la SC VP Projects Advisers.

De pe declarația de avere a fostului premier lipsesc însă alte imobile, pe care nu le mai are în proprietate în urma divorțului de Daciana Sârbu. Este vorba despre două case din Cornu, anterior deținute împreună cu fosta sa soție. 

Șanse în cursa prezidențială 

Victor Ponta ar avea teoretic șanse la un punctaj mare în scrutinul prezidențial, dat fiind că țintește atât electoratul PSD, cât și pe cel al lui Călin Georgescu. PSD îl susține însă oficial pe candidatul coaliției, Crin Antonescu, iar rolul lui Călin Georgescu este preluat de George Simion, în urma unui pact al suveraniștilor. 

Ultimele sondaje îi atribuie procente ridicate.