Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeicul Khalifa, reales pentru un al patrulea mandat

presedintele-emiratelor-arabe-unite,-seicul-khalifa,-reales-pentru-un-al-patrulea-mandat

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Khalifa bin Zayed bin Sultan Al Nahyan, prezent rar în viaţa publică după ce a fost, în 2014, victima unui accident vascular cerebral, a fost reales miercuri în această funcţie de cea mai înaltă autoritate constituţională a ţării, informează AFP. „Consiliul Suprem Federal a reînnoit încrederea sa acordată şeicului Khalifa bin Zayed bin Sultan Al Nahyan pentru un al patrulea mandat de cinci ani”, a anunţat agenţia de presa oficială WAM. Fiind şi preşedinte al Emiratelor Arabe Unite, şi suveran al Abou Dhabi, cel mai bogat membru al acestei federaţii, şeicul Khalifa, 71 de ani, a apărut rar în public după ce a suferit o operaţie în urma unui accident vascular cerebral, în 2014. Fratele său vitreg, şeicul Mohammed bin Zayed, prinţul moştenitor al Abou Dhabi şi comandant-şef adjunct al forţelor armate ale Emiratelor Arabe Unite, este considerat conducătorul de facto al acestei ţări. Născut în ianuarie 1948, şeicul Khalifa a devenit preşedinte al Emiratelor Arabe Unite şi suveranul Abou Dhabi în noiembrie 2004, după moartea tatălui său, şeicul Zayed bin Sultan al-Nahyan, părintele-fondator al federaţiei Emiratelor Unite, în 1971. În timpul mandatelor sale prezidenţiale, Emiratele au cunoscut o fulgerătoare dezvoltare economică, însoţită de o creştere a puterii diplomatice, cu o implicare crescândă a Abou Dhabi în treburile regiunii şi până în Cornul Africii. După 2014, şeicul Khalifa a continuat să emită decrete şi să se achite de sarcinile protocolare pe care i le conferă statutul de şef al statului, însă a reapărut în public doar la 25 iunie 2017, cu ocazia sărbătorii musulmane Eid El-Fitr, şi la 9 iunie 2018, pentru a primi membri ai familiei sale la reşedinţa sa din Evian, Franţa.AGERPRES/(AS – editor: Adriana Matcovschi, editor online: Irina Giurgiu)

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here