Primul lot al autostrăzii Craiova-Filiași, secțiune a drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu, adjudecat.

0
1
primul-lot-al-autostrazii-craiova-filiasi,-sectiune-a-drumului-de-mare-viteza-craiova-–-targu-jiu,-adjudecat.
Primul lot al autostrăzii Craiova-Filiași, secțiune a drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu, adjudecat.

Primul lot al autostrăzii Craiova-Filiași are constructor desemnat, anunță Ministerul Transporturilor. Asocierea turco-română OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider) – STRADE BAUUNTERNEHMUNG SRL – INFRAVIS S.R.L. (Turcia – Romania) are la dispoziție 10 luni pentru perioada de proiectare și 24 de luni pentru faza de execuție (total 34 de luni).

Contractul, în valoare de 1,426 miliarde lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport PT 2021 – 2027.

Pe traseu vor fi construite inclusiv:

  • 1 nod rutier (Craiova Nord), care va asigura conexiunea cu DN65F,
  • 1 pasaj (peste DEx12),
  • 2 viaducte (peste nodul Valea Ursoaia),
  • 2 parcări de scurtă durată (dotate cu câte 8 locuri destinate încărcării autoturismelor electrice).

Contractul pentru construcția acestui nou lot de autostradă va putea fi semnat în termen de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.

Drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu (110 km) este compus din 6 loturi. Între Craiova și Filiași drumul va avea profil de autostradă iar între Filiași și Târgu Jiu, drumul va avea profil de Drum Expres.

Lotul 4 al acestui proiect va face translația de la profilul de autostradă la cel de drum expres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.