Programul oficial al funeraliilor de stat ale fostului președinte Ion Iliescu a fost făcut public de Guvern. Cât durează și ce se va întâmpla oră de oră

0
2
programul-oficial-al-funeraliilor-de-stat-ale-fostului-presedinte-ion-iliescu-a-fost-facut-public-de-guvern.-cat-dureaza-si-ce-se-va-intampla-ora-de-ora
Programul oficial al funeraliilor de stat ale fostului președinte Ion Iliescu a fost făcut public de Guvern. Cât durează și ce se va întâmpla oră de oră

Funeraliile de stat ale fostului președinte al României, Ion Iliescu, vor avea loc în zilele de 6 și 7 august 2025, la Palatul Cotroceni și la Cimitirul Ghencea 3 din București. Ceremoniile organizate de stat includ un moment de reculegere publică, un ceremonial religios și o înmormântare cu onoruri militare. Înhumarea se va desfășura într-un cadru privat, în prezența familiei și a celor apropiați.

Ceremoniile organizate de stat includ un moment de reculegere publică / Sursa foto: stiri agricole

Programul ceremoniilor din 6 și 7 august 

„În zilele de 6 și 7 august 2025 vor fi organizate funeralii de stat în onoarea fostului președinte al României, Ion Iliescu. Calendarul și desfășurarea ceremoniilor au fost stabilite de Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat împreună cu reprezentantul familiei.” transmit oficialii de la Palatul Victoria. 

Miercuri, 6 august, la Palatul Cotroceni: 

Începând cu ora 08:30, cortegiul funerar cu sicriul în care se află trupul neînsuflețit al fostului președinte va ajunge pe Platoul Marinescu acolo unde va avea loc un ceremonial public. 

Puțin după ora 09:00, sicriul lui Ion Iliescu va fi transportat în interiorul Palatului Cotroceni, în Sala Unirii. 

La ora 09:20, trupul neînsuflețit al fostului șef de stat va fi deja depus pe catafalc în Sala Unirii. Aici publicul va putea să-și ia rămas bun și să-i aducă un ultim omagiu fostului lider, 

Mai târziu, în aceeași zi, va avea loc și ceremonia de priveghi. De aici, Televiziunea Română, care este și broadcaster oficial, va transmite imagini LIVE. 

Joi, 7 august, la Palatul Cotroceni:

Începând cu ora 09:00 va începe un scurt ceremonial, iar apoi sicriul va fi scos din Palatul Cotroceni și amplasat, din nou, pe Platoul Marinescu. 

De pe Platoul Marinescu, în jurul orei 11:00, cortegiul funerar va pleca către Cimitirul Ghencea 3, acolo unde va fi înmormântat Ion Iliescu. 

Și de la acest moment, TVR va transmite imagini LIVE.

Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Ghencea 3

Ceremonia de înhumare a fostului președinte al României, Ion Iliescu, va avea loc doar în prezența familiei și persoanelor apropiate.

Ceremoniile funerare dedicate fostului președinte Ion Iliescu se vor desfășura cu respectarea tuturor rigorilor impuse de protocolul de stat, dar și cu discreția solicitată de familie.

Deși momentele-cheie vor fi transmise public, prin intermediul televiziunii naționale, înmormântarea propriu-zisă va avea loc într-un cadru restrâns, la dorința apropiaților. Astfel, România își va lua rămas bun de la primul său președinte postdecembrist.