Americanii s-au adunat sâmbătă în fața mai multor showroom-uri Tesla pentru a protesta, după ce Elon Musk a luat măsuri pentru a reduce cheltuielile guvernamentale.
FOTO: X
Musk conduce în prezent Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), iar deciziile pe care le-a luat recent, de a desființa agenții guvernamentale și de a concedia în masă, a fost masiv criticată de experți.
Patronul X a justificat că guvernul american are nevoie de o abordare mai radicală.
„Avem un deficit de 2.000 de miliarde de dolari şi dacă nu facem ceva în privinţa acestui deficit ţara va merge spre faliment„, a declarat Elon Musk, într-o intervenţie alături de preşedintele republican în Biroul Oval.
Așadar, grupuri de protestatari s-au adunat în fața showroom-urilor Tesla pentru a-și exprima nemulțumirea, scrie The Guardian. Aceștia s-au adunat în New York, Seattle, orașul Kansas și în California.
Organizatorii declară că grupurile, de până la 100 de persoane, sunt împrăștiate în 12 astfel de locații.
Prin aceste manifestări, protestatarii au dorit să evidențieze riscurile asocierii gigantului Tesla cu agenda radicală de dreapta a lui Trump. Mulți dintre protestatari purtau pancarte prin care doreau să asemene administrația Trump cu naziștii – o caracterizare pe care Musk a negat-o anterior.
De asemenea, unii investitori Tesla se întreabă dacă asocierea lui Musk cu Donald Trump va afecta vânzările companiei, mai ales în statele liberale din SUA, cum ar fi California, unde există cea mai mare piață de mașini electrice din țară.
Persoanele care lucrează pentru Tesla insistă asupra faptului că compania este separată de directorul executiv. Tesla a a anunțat că 2024 a fost primul an în care vânzările au cunoscut un declin, pe fondul vremurilor grele pentru industria auto globală.
Departamentul de Stat al SUA intenționează să cheltuiască 400 de milioane de dolari pentru a achiziționa vehicule blindate Tesla, în timp ce Musk anunță că fără reduceri bugetare, SUA se îndreaptă către „faliment”.
Planul l-ar putea plasa pe Elon Musk în conflict de interese, scrie The Guardian.
Prognoza de achiziții a Departamentului de Stat al SUA a arătat cheltuieli propuse de 400 de milioane de dolari pentru „unități de producție blindate”.