Regimul lui Vladimir Putin șterge granițele între nostalgia imperială și tendințele fasciste, scrie Andreas Umland, analist la Centrul de Studii Est-Europene din Stockholm al Institutului Suedez de Afaceri Internaționale, într-un editorial publicat de Kyiv Independent.
Vladimir Putin în biroul său de la Sankt Petersburg FOTO PROFIMEDIA
Termenul „fascism”, folosit pentru a descrie Rusia lui Putin, are semnificație în calitate de analogie istorică, dar și de metaforă în contextul nu doar al evoluțiilor interne, ci și al acțiunilor în teritoriile ocupate din Ucraina.
Numeroase paralele au fost trasate între regimul lui Putin și regimurile fasciste ale lui Benito Mussolini și Adolf Hitler, iar similitudinile constatate s-au înmulțit – de la accentuarea notelor dictatoriale, și pe alocuri totalitariste, la tendințele revanșarde și genocidare în acțiunile externe.
De pildă, istoricul Timothy Snyder sublinia influența ideilor unui intelectual rus de extremă dreapta din secolul XIX, Ivan Ilin, care i-a admirat pe Mussolini și Hitler, și a oferit o justificare morală, între altele pentru totalitarismul politic. Sub Putin, ideile lui Ilin au fost aduse la suprafață, iar retorica oficialilor ruși proeminenți reflectă cu claritate influențele acestuia. Putin l-a citat în discursul său privind anexarea regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.
Pentru ucraineni, termenul „fascism” nu este însă o simplă analogie, ci expresia traumei colective. După invazia din 2014, ucrainenii au inventat termenul „ruscism” – din cuvintele „Rusia” și „fascism” – pentru a descrie politica de genocid și agresiune a Kremlinului – de la bombardamente asupra civililor la exterminare culturală.
Este un termen menit să mobilizeze sprijinul internațional, evidențiind în tușe groase miza existențială a războiului pentru Ucraina, amenințată cu anihilarea națiunii sale în sine – în calitate de stat și cultură.
Rusia a atacat sistemul energetic al Ucrainei FOTO Profimedia
Deși ar fi o exagerare să echivalăm ucrainofobia rusă cu antisemitismul biologic al naziștilor, războiul iredentist al Moscovei urmărește totuși să distrugă Ucraina ca națiune suverană și societate civilă independentă. Kremlinul nu caută anihilarea fizică a poporului ucrainean, așa cum au făcut naziștii cu evreii, însă merge mult dincolo de hărțuire, deportare și îndoctrinare, acționând în sensul exproprierii, terorizării, întemnițării, torturării și omorârii ucrainenilor (și a rușilor) care se opun expansiunii militare, represiunii politice și dominației culturale a Rusiei.
Un număr tot mai mare de experți în Europa Centrală și de Est se referă acum la Rusia lui Putin ca fiind fascistă, însă mulți istorici consideră că trăsătura definitorie a fascismului este mai degrabă o nouă ordine, revoluționară, decât restabilirea uneia din trecut. Din acest punct de vedere, putinismul este o încercare de restaurare imperiilor anterioare, țarist și sovietic.
Totuși, pentru ucraineni, termenul „fascism” surprinde realitatea lor și rezonează cu memoria colectivă a fascismului istoric, în special a nazismului german. Pentru ucrainenii mai în vârstă care au trăit cel de-al Doilea Război Mondial, dar și pentru cei tineri care au aflat despre el de la părinți sau bunici, paralelele cu raidurile aeriene ale germanilor asupra populației civile, politicile de ocupație ale celui de-al Treilea Reich și rasismul naziștilor sunt adecvate.
Soldații ucraineni binecuvântați de preoți militari pe front FOTO Profimedia
Putinismul a evoluat semnificativ în ultimii 25 de ani. Regimul a regresat, devenind din ce în ce mai iliberal, naționalist, imperialist și militarist.
Regresul regimului a fost marcat nu numai de escaladarea agresiunii retorice, represiuniI interne, escaladarea externă și radicalizare politică. Putin și anturajul său amenință acum că vor folosi arme nucleare. Rusia implementează o agendă în teritoriile ucrainene ocupate care seamănă într-o oarecare măsură cu strategiile fasciste.
În teritoriile ocupate, campania de rusificare a Rusiei folosește teroarea, reeducarea forțată și stimulentele materiale pentru a impune o transformare socioculturală profundă. Deși astfel de politici revizioniste nu sunt în mod inerent fasciste, metodele și obiectivele Kremlinului – transformarea comunităților ucrainene în celule standardizate ideologic ale unui „popor rus” unificat – au similarități cu încercările de revoluții fasciste din Italia lui Mussolini și Germania lui Hitler.
Ultranaționaliștii imperiali ruși văd Ucraina ca parte din „Noua Rusie” sau „Mica Rusie”. În narațiunea lor, ucrainenii au fost induși în eroare de actori străini – fie că este vorba de Biserica Catolică, Germania Imperială, bolșevici sau Occident – pentru a forma o națiune artificială. Această viziune iredentistă îi înfățișează pe ucraineni ca locuitori ai graniței imperiului rus și nu ca cetățeni ai unui stat independent.
Politica de ocupație a Moscovei încearcă să inverseze această percepută „despărțire civilizațională” prin înfăptuirea unei renașteri a „Micii Rusii” în teritoriile anexate. Aceasta presupune o transformare politică, socială, culturală și antropologică ce amintește de politicile interne și de ocupație fasciste. În timp ce campaniile de omogenizare a populației nu sunt exclusive fascismului, eforturile de rusificare ale Kremlinului în Ucraina se aliniază suficient de strâns cu strategiile fasciste clasice pentru a fi considerate cvasifasciste.
Crăciunul în Ucraina în vreme de război FOTO PROFIMEDIA
În cadrul pan-naționalismului rus, Ucraina este privită nu ca o țară străină, ci ca frontiera de vest a Marii Rusii. În timp ce majoritatea străinilor interpretează politica agresivă a Moscovei în Ucraina ca pe o implementare a priorităților politice externe ale Rusiei, mulți ruși o văd ca pe o chestiune internă. Această percepție ar justifica tratarea Ucrainei ca o chestiune de familie, unde normele dreptului internațional și convențiile umanitare sunt considerate irelevante.
În același timp, reducerea Putinismului doar la fascism îi simplifică prea mult natura. Explicarea agresiunii Moscovei doar ca o consecință a fanatismului ultra-naționalist ignoră pragmatismul politic din spatele multor acțiuni ale sale. În timp ce fasciști există în cadrul elitei politice și intelectuale a Rusiei, majoritatea factorilor politici cheie ai țării sunt mai degrabă cinici decât fanatici.
Afacerile militare anterioare ale Rusiei s-au dovedit a fi avantajoase din punct de vedere politic, previzibile din punct de vedere strategic, eficiente din punct de vedere militar, gestionabile din punct de vedere economic și larg populare. Din această perspectivă, decizia de a escalada în Ucraina reflectă nu doar o ideologie criminală, ci și un pragmatism calculat, conchide Andreas Umland, analist la Centrul de Studii Est-Europene din Stockholm al Institutului Suedez de Afaceri Internaționale, într-un editorial publicat de Kyiv Independent.