Remus Pricopie, rectorul SNSPA, anunță o candidatură atipică la alegerile prezidențiale din luna mai. Acesta a anunțat că a trimis președintelui Biroului Electoral Central (BEC) o cerere pentru a se face „excepție de neconstituționalitate.”
Remus Pricopie/FOTO: Facebook
UPDATE BEC transmite într-un comunicat faptul că sâmbătă, 15 martie, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui Remus Pricopie pentru funcția de Președinte al României.
„Odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză și semnul electoral pe care domnul Remus Pricopie dorește să îl utilizeze în cadrul alegerilor prezidențiale.
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) și art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să analizeze și să se pronunțe cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii și a semnului electoral.
Decizia BEC privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii și a semnului electoral va fi adusă la cunoștința publicului conform prevederilor legale”, anunță BEC
Știre inițială Acesta a solicitat președintelui biroului excepție de neconstituționalitate, având în vedere că nu are semnăturile strânse pentru a-și putea depune candidatura.
„Dosarul meu de candidatură nu este însoțit de liste de semnături”
Într-o postare pe rețelele sociale, rectorul SNSPA a vorbit despre motivul pentru care candidează, precizând că dosarul lui nu este însoțit de listele de semnături.
„1. Dosarul meu de candidatură nu este însoțit de liste de semnături deoarece în nicio țară membră a Uniunii Europene nu sunt solicitate atât de multe semnături de susținere precum în România. De exemplu, în Bulgaria un candidat independent se poate înscrie cu doar 2.500 de semnături. În Austria este nevoie de 6.000 de semnături pentru a fi înscris în cursa prezidențială. În plus, întreaga dezbatere din ultimele zile privind modalitățile potențial oneroase de a strânge 200.000 de semnături de susținere dovedește că nu este o cerință democratică.
De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că, inclusiv la alegerile prezidențiale de anul trecut, au fost mai mulți candidați care nu au obținut nici măcar o zecime de voturi din numărul de semnături depuse la înscriere. Atunci, care mai este rostul acestor semnături de susținere, ce dovedesc ele? În aceste condiții, consider că prevederea din legea electorală de a avea o listă de 200.000 susținători, impusă acum două decenii, nu este în conformitate cu spiritul Constituției României”, a afirmat acesta.
În continuare acesta este de părere că numărul de candidați la alegeri nu contribuie la ieșirea din criza politică în care se află România.
2. Cu toate că există un număr semnificativ de candidaturi pentru alegerile prezidențiale, ele nu contribuie, în opinia mea, la ieșirea din criza politică în care ne aflăm, dimpotrivă, o adâncesc. Candidații partidelor politice se află sub cota de încredere a partidelor care i-au propus, iar cei așa-zis „independenți” nu sunt în măsură să aducă un suflu nou, care să refacă legătura de încredere între clasa politică și societate. Candidatura mea este o ofertă lansată societății românești de a avea un președinte al viitorului, cinstit și puternic, matur și echilibrat, care poate încheia criza profundă de încredere pe care o traversăm.
Invalidarea lui Georgescu nu înseamnă că încercările Rusiei de a-și aduce omul său au încetat
În postarea sa, Pricopie afirmă faptul că invalidarea lui Georgescu nu înseamnă că „încercările Rusiei de a-și aduce omul său la conducerea țării au încetat. Vor căuta noi „Călin Georgescu”.
3. Invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu nu înseamnă că încercările Rusiei de a-și aduce omul său la conducerea țării au încetat. Vor căuta noi „Călin Georgescu” și sper din suflet să nu-și găsească susținători în rândul conducătorilor României. Iar singura garanție autentică este de a avea un președinte patriot.
4. România are nevoie de un Președinte al Republicii care nu trebuie să fie oscilant ori ezitant în apărarea orientării euro-atlantice a țării noastre. NU trebuie să cădem în capcana unei false alegeri între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, ci trebuie să avem uși deschise la Washington, Bruxelles, Berlin, Paris, Londra, Roma, Madrid, Viena, Ankara, Varșovia sau Atena.
În continuare, rectorul subliniază că România „are nevoie de un președinte care să refacă demnitatea funcției prezidențiale”, dar și de un lider democrat și pacificator. După părerea acestuia, președintele Republicii „rebuie să colaboreze loial și eficient cu toate instituțiile fundamentale ale statului”.
5. România are nevoie de un președinte care să refacă demnitatea funcției prezidențiale. Avem nevoie de un șef de stat respectat, care să poată discuta direct cu liderii lumii, dar și cu intelectualii și elitele culturale ale țării, cu muncitorii, tinerii, vârstnicii, inginerii sau agricultorii din țară și din diaspora. Un Președinte al Republicii asupra căruia nu planează acuzații de îmbogățire oneroasă sau traseism politic va avea credibilitatea necesară pentru a lucra cu adevărat în interesul României.
6. România are nevoie de un președinte democrat și pacificator. Președintele Republicii trebuie să colaboreze loial și eficient cu toate instituțiile fundamentale ale statului, Guvernul, Parlamentul sau Banca Națională, dar și cu Academia Română, universitățile, instituțiile de cultură, societatea civilă, mass-media, mediul de afaceri și sindicatele, în interesul dezvoltării țării. În același timp, noul președinte trebuie să-i reunească pe români, fiindcă în acest moment suntem atât de dezbinați! Lupta mea nu a fost și nu este împotriva votanților lui Călin Georgescu, văzut de aceștia ca o soluție de criză împotriva actualei clasei politice, ci împotriva unui personaj politic care dorea să ne arunce țara în bezna politică a trecutului și să urmeze interesele lui Vladimir Putin. Națiunea trebuie unificată și pacificată, iar aceasta trebuie să fie prima și cea mai importantă sarcină a noului Președinte al Republicii!
7. România are nevoie de un președinte cu realizări profesionale autentice. Doar un om care a muncit din greu pentru tot ceea ce a realizat în viață știe să aprecieze efortul și sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru a avea succes.
8. România are nevoie de un președinte empatic și solidar cu națiunea. Președintele Republicii trebuie să fie un exemplu de cumpătare și modestie, de bun simț și respect pentru ceilalți.
9. România are nevoie de un președinte vizionar, care respectă trecutul însă luptă pentru pregătirea țării astfel încât viitorul să nu ne găsească nepregătiți”, continuă acesta.
„Candidatura mea este un manifest”
Pe pagina oficială a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), rectorul universității a declarat despre candidatura sa că este un „manifest”.
„Candidatura mea este un manifest pentru corectitudine și echitate în procesul democratic. Regulile electorale actuale nu sunt doar restrictive, ci și neclare, descurajând participarea și slăbind încrederea în democrație. De aceea, lupta pentru norme juste și transparente nu este doar despre mine, ci despre toți cei care cred în șanse egale, în competiție loială și în alegeri care reflectă voința autentică a poporului”, a explicat acesta.