România trimite Comisiei Europene propunerile pentru programul SAFE. Ce proiecte sunt vizate

0
2
romania-trimite-comisiei-europene-propunerile-pentru-programul-safe.-ce-proiecte-sunt-vizate
România trimite Comisiei Europene propunerile pentru programul SAFE. Ce proiecte sunt vizate

Premierul Ilie Bolojan a a anunțat marți, 29 iulie, că va trimite Comisiei Europene dosarul țării cu proiectele care ar urma să fie finanțate prin programul SAFE (Strengthening the European Defence Industry through Common Procurement Act), noul instrument financiar utilizat de Uniunea Europeană pentru apărare.

Premierul Ilie Bolojan FOTO: Inquam Photos

„La sfârșitul zilei de azi, cel mai probabil, vom comunica Comisiei propunerile pe care le vom face pentru programul . Țările care vor acești bani comunică Comisiei lista de proiecte și se va stabili un mecanism prin care cele 150 de miliarde vor fi alocate pe țări.  Pachetul României va conține propuneri de la Ministerul Apărării. De asemenea, propunem și proiecte de infrastructură militară civilă, deci cu o funcționare mixtă, cum sunt coridoarele de transport importante. Având în vedere volumul de lucrări pe autostrăzi, cel puțin două proiecte urmează să fie propuse în acest proiect pe această zonă. (…) Vom urmări componenta de apărare, componenta de infrastructură mare pe coridoare de tip autostrăzi și componenta logistică, care ține spre exemplu de portul Constanța”, a declarat premierul Ilie Bolojan. 

Ce este programul SAFE

Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi, 27 mai 2025, o reglementare pentru instituirea Acţiunii pentru Securitatea Europei (SAFE), un instrument financiar nou al UE care va sprijini statele membre dispuse să investească în producţia industrială pentru apărare prin achiziţii comune, axate pe capacităţile prioritare. 

Obiectivul este de a stimula capacitatea de producţie, asigurând disponibilitatea echipamentelor de apărare în caz de necesitate, precum şi intervenţia în golurile de capacitate existente, întărind în ultimă instanţă pregătirea generală a UE pentru apărare.

Consiliul arată că prin instrumentul respectiv UE pune la dispoziţie 150 de miliarde de euro, care vor fi plătite la cerere statelor membre interesat, pe baza unor planuri naţionale.

Plăţile se vor efectua sub forma unor împrumuturi pe termen lung cu costuri competitive, care vor fi rambursate de statele beneficiare. Pentru a se asigura economiile de scară şi interoperabilitatea şi pentru a se reduce eventuala fragmentare a EDTIB, statele beneficiare vor efectua în principiu achiziţii comune, în care vor fi implicate cel puţin două ţări participante, în vederea calificării pentru credite.