Deși unii analiști au sugerat că Rusia și-ar fi abandonat ambițiile maritime în Marea Neagră după pierderile suferite de Flota sa din regiune, realitatea pare mult mai nuanțată. Potrivit expertului militar Ivan Kirișcevski, Kremlinul nu și-a „îngropat” Flota Mării Negre, ci doar a amânat anumite obiective pentru un orizont de timp încă neclar.
Nave ale Flotei ruse din Marea Neagră/FOTO:AFP
De exemplu, încă din 2023, Rusia a introdus formal în serviciu un nou corvetă cu rachete de tip 22380 și a construit un vas de patrulare din clasa 22160. Ambele nave se află în prezent în Marea Baltică, în așteptarea unei eventuale redislocări.
Între timp, două corvete „Karakurt” din clasa 22800, echipate cu rachete de croazieră „Kalibr”, au fost transferate în Marea Caspică — o regiune care, deși nu are legătură directă cu Marea Neagră, poate fi utilizată pentru lansarea de atacuri asupra teritoriului ucrainean.
Până la recenta cădere a regimului Assad, Rusia a menținut o prezență constantă a Flotei Mării Negre și în Marea Mediterană, cu o grupare navală formată dintr-o fregată, un corvetă și două submarine — toate capabile să lanseze rachete de croazieră. Din această cauză, Marina ucraineană monitorizează nu doar navele din Marea Neagră, ci și cele aflate în estul Mediteranei.
Mai mult, la șantierul naval din Kerci, aflat în Crimeea ocupată, Rusia continuă construcția unui vas de desant de tip 23900 „Priboi”, botezat „Ivan Rogov”. Nava va avea o lungime de 220 de metri și va putea transporta până la 15 elicoptere. Termenul estimat pentru lansarea la apă este 2027, iar costul construcției se ridică la aproximativ 100 de miliarde de ruble.
Potrivit experților,citați de focus.ua, aceste eforturi arată că Rusia urmărește o strategie maritimă coerentă în regiune, chiar dacă în prezent aceasta pare pusă „în așteptare”. Această strategie se articulează nu doar în raport cu Ucraina, ci și cu relațiile Moscovei cu NATO, Turcia și regimul convenției de la Montreux, precum și cu statele din bazinul Mării Negre.
Ambițiile navale ale Rusiei reflectă, în ultimă instanță, obiectivele mai largi ale politicii sale externe: consolidarea statutului de putere globală și modelarea unui nou echilibru de forțe internațional.