Sebastian Burduja anunţă concursuri în Ministerul Energiei pentru reorganizare. Ministrul precizează că sunt vizate eliminarea posturilor vacante, 80, aproximativ, iar din 280 de posturi ocupate, între 10 şi 20%, în urma concursurilor pe care le vor susţine toţi colegii săi, vor pleca acasă.
În prima conferință de presă din 2025, Burduja a anunțat că își propune, din proprie inițiativă, o reformă a Ministerului Energiei și a companiilor din subordine, pentru eficientizarea activității și a cheltuielilor din sectorul energetic.
„Constatăm cu toții că România este într-o situație delicată din perspectiva echilibrului fiscal-bugetar și cred că este o chestiune de răspundere, de bun simț. Să dăm un exemplu și pentru alte ministere, și pentru alte instituții publice și pentru alte companii de stat, luând câteva măsuri”, a spus Sebastian Burduja.
Disponibilizare prin concurs
”Noi am demarat practic săptămâna trecută un proiect de reorganizare la nivelul ministerului, durează cam două luni de zile, inclusiv adoptarea în Guvern, avizarea interministerială. Vizăm reducerea aparatului, deci eliminarea posturilor vacante, sunt în număr de 80 aproximativ şi din 280 posturi ocupate, între 10 şi 20%, în urma concursurilor pe care le vor susţine toţi colegii mei, vor pleca acasă”, a anunţat ministrul Energiei, despre reorganizarea Ministerului Energiei.
Burduja a precizat că se va face şi o analiză pe fiecare direcţie în parte, pentru că de exemplu la direcţia de investiţii s-au atras 14 miliarde de euro.
”O să analizăm şi fiecare structură în parte. Cred că suntem printre cele mai mici ministere din guvern şi, cu certitudine, avem cele mai mici salarii”, a mai completat Sebastian Burduja.
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca …