Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor, împreună cu mai mulți membri ai formațiunii, a avut o întrevedere cu ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, acuzat de Ministerul Afacerilor Externe că face propagandă contra Republicii Moldova.
Socialiștii au avut întrevederi cu reprezentanții ambasadelor ruse și americane. FOTO: Faceboook
Întrevederea a avut loc la sediul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din centrul Chișinăului.
,,În cadrul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii privind rezultatele recente ale alegerilor prezidențiale și ale referendumului constituțional, abordând totodată subiecte legate de situația politică actuală din Republica Moldova”, se arată în comunicatul de presă al PSRM.
Totodată, reprezentanții PSRM ,,au salutat numirea noului ambasador în țara noastră, subliniind importanța dezvoltării relațiilor de colaborare dintre Moldova și Federația Rusă”.
Și asta în condițiile în care recent, Ministerul moldovean al Afacerilor Externe al Moldovei (MAE) i-a cerut ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov, să înceteze propagandă și să se concentreze pe „soluții reale în beneficiul cetățenilor din ambele țări”, solicitarea fiind făcută după ce diplomatul a acordat un interviu în care a vorbit despre mai multe aspecte ce vizează Republica Moldova, printre care și faptul că țara depinde de legăturile comerciale cu Rusia.
,,Este o distorsionare gravă a realității. Faptele sunt clare: peste 65% din exporturile Moldovei ajung în statele Uniunii Europene, în timp ce doar 3,7 % merg în Federația Rusă. De altfel, chiar și regiunea transnistreană a Moldovei exportă peste 80% din mărfurile sale către UE. Țările Uniunii Europene sunt partenerii noștri de încredere, care oferă acces deschis în baza regulilor transparente și previzibile produselor noastre agricole, fructelor, legumelor și vinurilor de calitate. În contrast, Rusia a impus de-a lungul anilor embargouri abuzive, motivate politic, afectând producătorii moldoveni și multe familii care depindeau de aceste exporturi”, au menționat reprezentanții MAE.
Socialiștii au avut o altă întrevedere cu reprezentanții Ambasadei SUA în Republica Moldova, mai exact Însărcinatul cu Afaceri Daniela DiPierro.
,,Igor Dodon, președintele PSRM, împreună cu Vlad Bătrîncea, membrul Comitetului Executiv Politic al PSRM, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, au avut o întrevedere cu Daniela DiPierro, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova. În cadrul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la rezultatele alegerilor prezidențiale și ale referendumului constituțional ce s-au desfășurat recent, precum și au discutat aspecte legate de situația politică actuală din țară”, potrivit aceluiași comunicat de presă al formațiunii pro-ruse.
Anterior, Igor Dodon, liderul PSRM, formațiunea prorusă care l-a susținut pe Alexandr Stoianoglo în cursa prezidențială, a anunțat că rezultatul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova va fi contestat la Curtea Constituțională (CC) și la Comisia Electorală Centrală (CEC), susținând că „Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre și numai cu suport din afara țării”.
Andrei Curăraru, expert în politici publice și securitate al Comunității WatchDog.md, susține că refuzul Partidului Socialiștilor de a recunoaște rezultatul prezidențialelor, susținând că Maia Sandu este un președinte nelegitim, confirmă că formațiunea are agenda Kremlinului în Republica Moldova.