SONDAJ Marcel Ciolacu și George Simion, în turul doi la prezidențiale. Cine a câștigat și cine a pierdut din procente de la începutul lunii

0
4
sondaj-marcel-ciolacu-si-george-simion,-in-turul-doi-la-prezidentiale.-cine-a-castigat-si-cine-a-pierdut-din-procente-de-la-inceputul-lunii
SONDAJ Marcel Ciolacu și George Simion, în turul doi la prezidențiale. Cine a câștigat și cine a pierdut din procente de la începutul lunii

Cel mai recent sondaj de opinie Verifield, realizat la comanda USR, îi plasează pe șeful PSD, Marcel Ciolacu, și pe șeful AUR, George Simion, pe primele două locuri în cursa pentru Cotroceni. Cei doi sunt urmați de Elena Lasconi, Mircea Geoană. Președintele PNL este plasat pe locul cinci în intenția de vot. 

FOTO Inquam Photos / George Călin

Sonadajul îl plasează pe primul loc în intenția de vot pentru alegerile prezidențiale pe liderul PSD Marcel Ciolacu, cu 26,%, urmat de George Simion, cu 18,8%, şi de Elena Lasconi, cu 17,1%, care se află la o diferență de 1,7 procente față de liderul AUR.  

Pe locul patru este plasat candidatul independent Mircea Geoană cu 8,1%, iar pe locul cinci este plasat candidatul PNL, Nicolae Ciucă, cu 7,3%. 

Potrivit datelor furnizate, toți cei cinci candidați sunt în scădere față de începutul lunii noiembrie, în afară de candidatul PSD Marcel Ciolacu, care a crescut cu 0,4 procente. 

O creșetere a fost înregistrată și în cazul candidatului independent Călin Georgescu, plasat pe locul 6, cu 4,9%, în cazul candidatului independent Cristian Diaconescu, plasat pe locul șapte, cu 6,8%, dar și în cazul candidatului UDMR, Kelemen Hunor, plasat pe locul opt, cu 4,7%. 

Sondajul a fost realizat în perioada 8-14 Noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), iar metoda de cercetare este Interviu prin intermediul chestionarului. Eşantionul SRS (simple random sampling); volum : N = 968, reprezentativ pe variabilele socio- demografice, cu o eroarea maximă admisă a datelor de ±3.12%, la un grad de încredere de 95%.