Spania: Separatiştii catalani îl împiedică pe liderul socialiştilor catalani, un apropiat al lui Sanchez, să devină preşedinte al Senatului

spania-separatistii-catalani-il-impiedica-pe-liderul-socialistilor-catalani-un-apropiat-al-lui-sanchez-sa-devina-presedinte-al-senatului

Partidele separatiste catalane l-au împiedicat joi pe liderul socialiştilor catalani, Miquel Iceta, un apropiat al şefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez, să devină preşedinte al Senatului, transmite AFP. Sanchez, al cărui partid socialist a câştigat alegerile din 28 aprilie, îl alesese pe Miquel Iceta pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Iceta, în prezent deputat în parlamentul catalan, trebuia mai întâi desemnat senator de către deputaţii catalani, în principiu o formalitate. O parte dintre membrii Senatului sunt numiţi de parlamentele regionale. Iceta a fost unul din principalii consilieri ai lui Sanchez în politica sa de atenuare a tensiunilor şi de dialog cu secesioniştii catalani. Apărător al unei Spanii federale, el este susţinătorul unei soluţii negociate la criză şi chiar al graţierii separatiştilor judecaţi pentru tentativa de secesiune din 2017, dacă aceştia vor fi condamnaţi. În cadrul unui vot în parlamentul regional, deputaţii catalani s-au opus însă joi, cu 65 de voturi împotrivă, 25 pentru şi 39 de abţineri, accederii lui Iceta la preşedinţia Senatului. El ar fi devenit primul catalan în această funcţie. Separatiştii au primit cu nemulţumirea propunerea lui Sanchez de numire a lui Iceta în fruntea Senatului, camera legislativă care a autorizat, cu acordul socialiştilor, punerea sub tutelă a Catalonei în 2017. Ei au criticat faptul că nu au fost consultaţi şi îi reproşează lui Iceta că nu a manifestat simpatie faţă de separatiştii încarceraţi. 'Sunteţi foarte obişnuiţi ca Madridul să ordone şi Catalonia să se supună', le-a reproşat joi socialiştilor Albert Batet, purtătorul de cuvânt al Formaţiunii Împreună pentru Catalonia. Votul negativ ar putea avea consecinţe asupra viitoarei formări a guvernului, în condiţiile în care socialiştii dispun doar de 123 din totalul de 350 de deputaţi şi vor avea nevoie de alte partide – printre care, potenţial, formaţiunile separatiste catalane – pentru a-şi asigura o majoritate parlamentară. Desemnarea preşedinţilor celor două camere legislative este prevăzută să aibă loc marţi, când acestea se vor constitui.AGERPRES/(AS – autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here